Ca de obicei, Liviu are o viziune idealista si nerealist asupra structurii unei companii, capitaliste, mai ales una italiana, si a modului cum ia decizii de design.
Am lucrat in anii 90 in Milano in asa ceva, in bransa de robotica echipament de impachetare.
"Nume mari" in industrie inseamnau niste hale cat un teren de baschet in care tot personalul era de nivel service auto.
Inimosi, gata sa invete, entuziasti, dar totusi nici un inginer in schema. Pentru ca patronul, si el de cele mai multe ori fara studii... nu considera ca e necesar, o cheltuiala inutile, si nu ar fi avut ce sa ii dea sa faca norma intreaga, dar de platit trebuia sa il plateasca... E mai ieftin sa aduci un inginer ieftin pe contract pe termen din Romania.
Si va rog sa ma credeti ca eu vad lipsa asta de-a dreptul tipator in modul cum sunt gandite toate masinile consumer cu care m-am intalinit pana acum, nu multe dar suficiente ca sa imi fac o idee. De cele de bar nu comentez, nu am avut ocazia.
Si la urma urmei este un calcul economic rational... nu la fier se face economia mare, ci la resurse umane.
Flair are 4 ( PATRU) oameni, din atat este compusa firma, in declaratia la fisc. Si are profit 500.000$ pe 2020. Care e putin si pentru Romania

Pai un inginer angajat norma intreaga in US este minim 60.000 net, adica vreo 100 brut. Si care dupa ce ti-a scos prototipul nu ar avea ce face, productia este toata made in china.
Iar chestia cu dorintza entuziastului de a avea sita X... imi aduce aminte de domeniul muzical cu care am cochetat in facultate... dar macar acolo nu era ca si cu gustul, nu te aberai cu papilele, ca ce simti tu si restul lumii e afoana... muzica trebuia sa ti-o aprecieze cineva, degeaba ti-ai luat Fender daca nu esti in stare sa scoti din el... o extractie faina... asa ca in muzica nu prea intalnesti sa se laude cu sculele, ca trebuie sa si dovedeasca ceva.
In schimb, la fel ca la cafea, fenomenul este la sculele de casa, ca nu trebuie sa dovedeasca nimic, decat sa le puna poza pe FB... care era primul pacat din Biblie, ha ?