(06-04-2018, 17:47)Fane Wrote: nu critica nimeni? ...... Radu, nimic?
Dupa atatia ani de forum stii foarte bine ca eu nu critic ci doar exprim opinii, pareri si puncte de vedere; unele preluate si experimentate si de mine altele adaptate ritualurilor mele de preparare si care au dus la imbunatatiri ale rezultatelor din cestile de cafea si de combinatii cu lapte.
Uneori am mai dat cu bâta-n balta, cateodata am mai fost si pe langa subiect dar mereu cand am postat am dorit fie sa aflu ceva, fie sa ajut.
La boabe acum mon cheri!
Am mai scris ca la cafea este despre gust si nu despre aspect.
Poza este minunata, culorile frumoase, contrastul bun, boabele au aspect frumos, dezvoltate, crapaturi fine cu arsuri minime pe muchii, numai bune de reclama. :D
Sincer, in opinia mea, boabele chiar arata bine si acest aspect este si o premisa a unui gust bun.
Radiografia procesului, cea care a condus la acest aspect, ar spune cate ceva si despre ce se afla sub aceste carcase frumoase si ar completa imaginea.
Cand afirmam intr-o postare mai sus ca ii admir pe colegii care, ca si mine, prajesc acasa si obtin rezultate bune cu un control minim al procesului la asta faceam referire.
Se pot obtine boabe foarte frumoase dar al caror gust sa fie departe de potentialul soiului.
Chiar si cu un control avansat, cu un parcurs corect al prajirii, este foarte posibil sa nu se obtina gustul asteptat deoarece boabele respective "cer" altceva fata de ce am crezut; poate un TP mai sus sau mai jos, un RoR mai mare sau mai mic la uscare, o panta mai lenta sau mai abrupta pe zona Maillard, un finish mai lent sau mai rapid... si, pana gasim parcursul corect, reteta cea mai buna se termina boabele iar lotul urmator nu mai este la fel ca cel pe care l-am avut si....din nou, de la capat!

.
Acum, m-am mai obisnuit cu noul cuptor si, asa cum a observat @
dev, incep sa stapanesc mult mai bine RoR in boabe cu atentie marita si la cel din aer. Nu este foarte simplu din cauza caracteristicilor de putere, inertie si nu in ultimul rand si din cauza comportamentului, uneori neasteptat, al boabelor.
Deci, nu critic, boabele arata foarte bine, iar daca gustul cafelei pe care o obtii te multumeste inseamna ca ai parte de o prajire buna!