Bump la acest vechi thread.
Am cumpărat Cafelat Robot-ul de la cradun, căruia îi mulţumesc
Îl folosesc intermitent, doar în vacanţe. Acum la rugămintea unui coleg de pe forum l-am adus în Bucureşti şi am făcut un workshop. Dacă mai sunt colegi interesaţi, ne putem vedea să îl testăm şi comparăm, îl ţin în Bucureşti până prin aprilie (după, vreau să mă mut la Mangalia).
N-am încercat să scot totul din el, pot doar să spun că face cafea bună şi ca la orice aparat trebuie bibilit până e învăţat. Nu l-am folosit atât de mult încât să ajung acolo. Impresiile de până acum:
Am băut cafea excelent extrasă, dar de un amic. Singura dată când am zis wow! şi totodată singura dată când am avut pe mână, pentru Robot, cafea cu adevărat foarte bună. Ce îmi fac eu este la nivelul la care scot şi din Pavoni, deci ok, cu menţiunea că nu folosesc cafea cu foarte mari pretenţii (Costa Rica Perla Negra de la Florescu mai exact), sunt şi un băutor rar.
Pierderea de temperatură e cam de 4*C între fierbător şi apa turnată în basket (termometru cu laser). Find la presiune atmosferică, nu prea văd cum aş reuşi să am mai mult de 88-90*C în basket. Nu preîncălzesc nimic pentru că nu are rost (şi nici nu am chef să mă complic). Radu preîncălzea dar am măsurat şi nu contează, basketul e izolat faţă de PF şi (dacă nu îl umplu excesiv cu apă) şi faţă de capătul pistonului şi destul de subţire încât să nu aibă inerţie termică.
De când încep să torn apă până când încep să apăs pe braţe trec minim 20 de secunde. Uzual 30.
Are nevoie de foarte multă cafea. Minim 15 grame, recomandat peste tot 18gr. Pentru Pavoni folosesc 7.5-8.5gr şi e arhisuficient (beau rar). E foarte multă cofeină, chiar şi în 2 ceşti.
Peste 6 bari necesită forţă fizică semnificativă.
Nivelatorul are o dimensiune ce nu prea se găseşte de cumpărat decât de la ei (sau făcut la strungar).
Trebuie puţin antrenament la nimerit din prima PF în mecanismul de prindere. Nu e greu dar nu iese de la început, e nevoie de o mişcare din încheietură.
Se lucrează uşor cu el, e uşor de curăţat, singurul consumabil pare a fi o garnitură de silicon care mă aştept să ţină mult şi bine. Totuşi mai sunt useri care au avut probleme cu furtunul de presiune de la manometru.
Hope this helps şi repet, dacă sunt persoane interesate de el în Bucureşti & limitrof ne vedem la o cafea
Pentru concluziile din seara asta îi las pe ceilalţi doi espressomani să grăiască
BPlus Apollo şi La Pavoni Europiccola, Outin Nano / Cafelat Robot şi Kinu Phoenix, Cafflano Kompresso şi Porlex Mini