Ok, nu am înțeles acest aspect din ce ai spus, poate nu am citit suficient de atent, că au fost mai multe care am încercat să le punctez. Mulțumesc pentru clarificare. Dar, ca orice model 3D al cărui proiect este publicat online, el poate fi descărcat, printat și va avea un preț care să acopere costurile + un profit (din punctul meu de vedere că trebuie să existe și profit / mic booster motivațional).
Ceea ce spui tu, că este bișniță (afacere murdară, necinstită conf. definiției), nu are legătură cu ceea ce se întămplă aici, unde lucrurile sunt destul de transparente. Nu le cumpăr de undeva cu 10 lei și le vând cu 60 lei fără a face nimic. Fiecare poate face un calcul al costurilor implicate sau chiar eu pot ajuta, ca să nu existe semne de întrebare. Deci
nimeni nu este înșelat. În plus, fiecare poate decide dacă dorește sau nu să cumpere. Deși, dacă nu ai imprimantă 3D și apelezi la un serviciu de printare 3D, la care adaugi costul acelor de acupunctură care se vând la set de 100 buc, plus cost transport, apoi le asamblezi când îți ajung materialele și poate că mai apar și ceva probleme la final. Stai puțin, dintr-o dată mi-am dat seama că mai bine nu aveam imprimantă 3D și mă bucuram dacă era cineva care să imi ofere tool-ul ăsta la 60 lei. Printarea 3D are mai multe costurile ascunse, înafară de curent și materialul de plastic. Suntem obișnuiți cu asta, că nici mașina nu merge doar cu combustibil. Mai sunt și alte argumente, mă gândesc că nu are rost să le mai aduc în discuție.
Ca să nu o lungim,
rog frumos un moderator să modifice primul post și să includem link-ul către sursă (
link sursă). Am avut impresia că am pus link către sursă, dar de fapt era linkul către pozele modelului printat. Greșeala mea și rog să fie remediată.
Pe site la licensing, scrie că tool-ul împreună cu standul trebuie să fie maxim 10 USD. Bun, 10 USD la cursul de azi sunt 43,56 lei. Până la 60 lei sunt 16,44 lei este suma care eu o încadrez la handling + costuri adiționale, ca să fie totul legal și corect. Adică sunt dispus să dau factură ca să fie totul ok, dar trec peste prevederile celui care a proiectat acest tool?
Cred că ar fi frumos dacă am comunica mereu într-o notă pozitivă, pe cât posibil. Poate s-ar putea întreba, înainte de a acuza. Exemplu:
" - Colegu', ai văzut că există obligația de a posta sursa proiectului?
- Scuze, mi-a scăpat, am crezut că am inclus și asta. Rezolvăm, să fie totul ok. Mulțumesc frumos!
- Pe tine cât te costă să produci tool-ul ăsta?
..."
Ideea este că asta este ceea ce ofer, așa am hotărât când m-am gândit să deschid topicul. Dacă există în continuare doritori, pot oferi tool-ul în condițiile deja discutate. Dar nu îmi mai doresc discuții de genul celor de mai sus. Mulțumesc. Și scuze, că deja m-am cam lungit postarea asta.