@
dev Probabil nu are râșniță încă. A făcut trecerea de la automat și e în căutare de râșniță din ce se înțelege din ultimele postări.
Revenind la subiect, chiar vream să zic că nu e agitație mare pe aici după primirea aparatului.
Trecând de la Cafflano Kompresso la care m-am obișnuit cu 13g de cafea, vreau să păstrez o cantitate apropiată, deocamdată, și am încercat cu 14-14,5g. Dar e posibil să fie cam puțină pentru sita de la Flair Signature Pro. Dacă ați observat sita nu are același diametru peste tot, în partea inferioară fiind mai mică și nu intră tamperul mai jos de secțiunea respectivă. Cu ~14g ajunge destul de ușor tamperul la acea zonă, nu are prea mult de "tampat" și de aici am considerat că 14g e cam puțin pentru el.
Însă extracția pare ok și așa. De dimineață am făcut a doua încercare și am fost destul de aproape(l-am ținut lejer în zona 8 bari, dar a curs prea greu, a durat destul de mult extracția). Am ales din prima o măcinătură mai grosieră pentru că știam acest detaliu, dar se pare că trebuie mai mult. Mai mult decât m-am așteptat, făcând comparația cu Kompresso.
Ce mă bucură la Signature Pro e că au rezolvat problema cu rata de extracție...(problemă pe care eu o vedeam oarecum la alte aparate, precum Kompresso, La Pavoni, celelalte Flair anterioare, atunci când m-am documentat pentru fiecare). Aici cred că este suficientă apă din care să faci extracția după cum dorești.
Este un aparat fain, cu materiale de calitate, pachet bun. Așa pentru prima impresie.
Face ceva zgomot, pistonul prin cilindru în special. Ajunge metal pe metal fiindcă este destul de fix și nu poate culisa perfect să fie contact doar între garnituri și cilindru. Mă obișnuiesc eu sau el, vedem. :D
Referitor la mențiunea făcută de cei doi colegi mai sus, în acest video a lui Andrew Pernicano (Head of Brand, Flair Espresso) puteți găsi aceeași explicație - de ce nu se recomandă să fie lăsat aer în cilindru:
https://www.facebook.com/groups/19777087...079069277/ sau
https://www.facebook.com/SunSurf/videos/351301079069277
Este un grup privat(
Brew with Flair), trebuie să intrați în grup pentru a putea vedea video-ul.
Referitor la varianta de a nu împinge pistonul sus, la maxim, poate fi opțiune interesantă, dar cu o canttiate mai mare de apă eu consider că stabilitatea termică este mai bună și voi merge în continuare pe varianta normală cu pistonul împins sus la maxim, așa având cea mai mare cantitate posibilă de apă în piston. Apoi mă opresc unde doresc eu cu extracția.