Cu ceva timp in urma, scriam pe acest thread ca am retineri in ceea ce priveste rasnita asta.

Printre altele, mai scriam si ca nu poate rasni suficient de grunjos pentru french press.

Astazi, m-a contrazis. O face, dar in secret, sa nu vada nimeni. La interior. Nu mult, vreo 15 grame  in cateva luni, dar macar arata ca poate si ... plaseaza strategic toata treaba, pe la pinioane, axul motorului, cureaua de transmisie ...

Oare a rezolvat cineva problema scaparilor acelor fragmente de cafea in interiorul rasnitei Vario?

Sau ... este rezolvabila (prin metode simple)?

Garnitura de cauciuc are joc, e clar ca pe acolo intra cafeaua reziduala in zona motorului (ma rog, motorasului), insa probabil exista o ratiune pentru asta. Imi este greu sa cred ca proiectantii au gresit dimensiunea unei garnituri.

@organon

:), totusi, nu e putintel dificil sa

"carpe diem... cu zambetul pe buze cand stim ca am platit pentru un produs de la care aveam multe asteptari (unele dintre ele dispar oricum dupa primele teste)?

Nu prea ma pot abtine sa intreb mereu:

Unde este constanta aia micronica daca o desfac pentru curatare apoi fac o prima rasnire?

Idem pentru variatii ample ale setarilor. Revenirea la macinatura initiala poate fi o provocare, mai ales daca tot testand se termina cafeaua si o schimbam cu alt soi sau ... mai rau, cu una de la alt prajitor.

De ce motorasul (tot nu ii pot spune motor), atunci cand macina pentru espresso, pare a fi in fortaj maxim de fiecare data, lasand impresia unui efort eroic?

De ce ajung particule de cafea, unele foarte mari, de ordinul milimetrilor, in interiorul rasnitei, in zone sensibile (le-am enumerat in postul anterior)?

Unde sunt acele sute de pasi de reglaj, la ce ajuta, daca reglata si calibrata fiind (aici e alta zona sensibila) pentru espresso, nu am nicio sansa sa macin suficient de grosier pentru french press?

Nu stiu cum va purtati voi cu Vario, dar imi amintesc ca odata, la inceputuri, am rasnit cam 100 grame pentru un prieten cu espressor Saeco, presurizat, vechi, un combo de fapt, avand si filtru. Am rasnit mai mare, pentru acel tip de espressor, incercand sa imit marimea granulelor de cafea din punga de Jacobs, dar in ciuda modificarii setarilor, la inceput a fost prea fin, am obtinut un fel de clustere variate, multe, iar prin filtrul lui nu prea trecea nimic. Nu a putut folosi cafeaua. Desi am revenit la setarile initiale, pentru mine a fost prea mare o vreme, asa ca am mai pierdut si eu aproape tot atat. Aproape 200 grame de cafea aruncata, in conditiile in care incercam si eu sa demonstrez ceva, doar luasem o rasnita scumpa (pentru mine).

De atunci am invatat sa ma port frumos, sa nu o deranjez, iar daca indraznesc, stiu la ce sa ma astept.

Pe langa toate astea, dupa ce am incercat sa ma conving timp de cateva luni ca am o rasnita bine calibrata din fabrica (nu voiam sa ma gandesc ca nici asta nu e facuta cum trebuie dupa un model de espressor care parea nascut prematur si a necesitat modificari, o masina de spalat care curgea de noua, o baterie pentru aparatul foto, un replacement, care nici nu ar fi trebuit sa existe), am acceptat ca nu e asa. In fine, acum e bine (daca e acceptabil si timpul de 17 sec pentru rasnirea a 19 grame sau 19-20 sec pentru 21,5 grame ...).

Imi pun aceste intrebari (si multe altele), postez pe forum, in speranta gasirii unor solutii ale acestor probleme, pentru ca in ciuda tuturor partilor negative mentionate, inca apreciez curgerea, macinatura si tare as schimba, cu placere, partea finala a originalului ... , quam minimum credula postero".

Poate afisez un fel de regret pentru achizitia ei, dar rasnita asta mi-a trezit si amintiri placute.

Imi aminteste de bordul unui MIG-21, vazut pe viu in anii studentiei. Aveam un prieten in Tm, pilot de vanatoare. Mi-a aratat cockpit-ul. Nu stiu cifra exacta dar am ametit in fata celor catorva zeci de cadrane analogice si probabil sute de butoane si comutatoare, toate cu inscriptii rusesti.

L-am intrebat uimit cum se descurca, daca stie ruseste...

Am fost la fel de uimit de raspuns.

A recunoscut ca nu stia o boaba si foloseste doar cateva din butoanele alea, vreo 20. In mare parte nici nu mai stia ce fac, doar ca nu trebuie sa umble peacolo. De fapt se amuza spunand ca majoritatea nici nu functioneaza.

Cate setari are Vario? Parca peste 200. Cate folosim? ...

Inteleg sa fie atatea, chiar mai multe, dar de regula o folosim pentru espresso pentru ca oricum altceva nu prea poate face (ar fi greu de crezut ca exista cumparatori care iau un Vario pentru filtru). Probabil fiecare posesor evita actionarea pârghiilor, preferand sa recurga la ajustari cat mai rar si niciodata prea ample.

Sigur, un sustinator sau pasionat de Vario ar putea spune ca poti face french press si ar avea dreptate. Un ”upgrade”, (pentru ca asta e titulatura sub care se vand pe multe site-uri) la cutite metalice. Vreo 90 de lire. Personal as face asta. Se pare ca atunci e ok pentru french press. Dar nu mai e ok pentru espresso. Ce facem in situatia asta? Schimbam cutitele zilnic? Sau in fata musafirului?

Dincolo de jumatatea de gluma, dincolo de posibilele regrete, din pacate in acest moment tot nu vad o alternativa in aceeasi zona de pret. Asta face ca sentimentele sa nu se cristalizeze inca. Sunt pur si simplu contradictorii. Daca acum, dupa cateva luni de adaptare as lua totul de la capat (rasnita si espressorul),  ofertele fiind cam aceleasi, ar fi destul de probabil sa o iau pe acelasi drum.

Foarte buna ideea. O sa compun un mail zilele astea, ca tot am acum o adresa.

Stiam de imbusul care vine odata cu varianta pentru SUA. Ma amuza si acum "manerul". Este ceva material acolo..., chiar gol la interior daca ar fi.

Pana la urma e doar un imbus, un surub de reglare si dat fiind numarul mare de rasnite care se intorc la service pentru calibrare, ar fi trebuit sa inteleaga ca restrictia europeana nu e nici o mostra de egalitate, nici strategia care protejeaza pe cineva. Mai ales ca acel sigiliu se rupe oricum, fara sa iti dai seama, fiind agatat de suportul portfiltrului la fiecare curatare... Se vede clar ca proiectarea initiala nu includea acel sticker.

Consider ca accesul la acel imbus trebuie sa fie liber. Iar imbusul in cutie, langa o "cheie" pentru desfacerea cutitului superior. Pretul platit ar justifica toate astea.

Oricum, sigiliul este prost plasat, prost executat (banda dublu adeziva care lipeste o hartie uzuala). Stim deja ca daca vrei, il poti da jos fara sa lasi vreo urma (nu a fost cazul la mine, unde sigiliul era oricum rupt complet).

Daca ne gandim la un DSLR, si acolo avem un imbus, de fapt doi. Ai un front sau backfocus. Ti se cere sa trimiti aparatul cu tot cu lentila pentru calibrare. De ce? Pentru ca in 99% din cazuri, probabil nici nu umbla la lentila, ci doar la ... un imbus aflat in body. La care accesul e liber. Trebuie doar sa sti ce faci. Sigur ca nu te incurajeaza nimeni, iar esti indemnat catre rotiri profesioniste de imbusi, dar odata ce iti faci chart-urile potrivite, sti bazele procedeului, observi ca iti ia si jumatate de zi sa rezolvi problema, uneori chiar mai mult, te intrebi daca si in service iti aloca cineva atata timp. Nu mai vorbesc de lentila ramasa acasa care se va comporta evident mai prost decat inainte. Singur, acasa, macar poti face o medie...

Pana la urma, iar nu as crede ca americanii sunt mai tehnici decat europenii, nici ca sunt pe ansamblu mai senzoriali sau cu dotari genetice superioare (desi aici lucrurile ar putea sta intr-adevar asa...). 

Tot vad un tratament (inca unul) discriminatoriu...

Pot accepta ca in rasnita de precizie germana ploua cu granule mari de cafea. Pot desface cele doua suruburi si curata periodic. Dar macar o umbrela tot ar trebui. Nu-i mare bai ca ploua electronica dar nu sunt linistit stiind ca un sfert de bob de cafea poate fi prins intre curea si pinion...