Asta cu aburul este solutia descoperita de mult timp de diversi minitehnicus, si este cea mai eficienta.
Asa se face si in masinile cu miniboiler incorporat in grup, si dotate cu o logica de procesare.
Am postat mai detaliat in topicul de Fellow espresso ce si cum.
PID-ul clasic nu poate face asta pentru ca toata logica lui e bazata pe eroare, adica deviere de la punctul setat.
El incepe sa pompeze doar cand apare deviatia, si corectia este proportionala cu eroarea si cuviteza ei de evolutie.
O cadere de 10 grade in cateva secunde nu e ceva semnificativ ca sa il trezeasca in full.
Pentru cazuri de genul acesta, caderi bruste adica, exista partea derivativa din cadrul PID, factorul D, dar si acesta are eficienta limitata.
Luand de exemplu o valoare a coeficientului kD de 15, cat este la multe masini pe Gicar, asta se traduce ca puterea va fi de 15% la o cadere de un grad, dar numai la variatii, un grad pe secunda ! Adica 30% la 2 grade pe secunda.
La un debit de 5ml pe secunda intr-un boiler de 100ml nu poti avea o variatie mai mare de 3 grade pe secunda, estimativ, nu calculat.
Dar odata ce s-a terminat caderea, si temperatura s-a stabilizat, sa zicem la 86, cum s-a scris mai sus, aceasta compensare inceteaza. Si se continua numai cu factorul proportional... adica (92-86) = 6 grade * 1 = 6%... cam anemic ca sa revina la loc rapid.
Inertia termica se poate contracara numai cu o logica predictiva, care sa bage caldura in sistem cu cateva secunde inainte de a porni pompa.
PID-ul nu stie in avans cand faci asta. De asta a aparut solutia cu aburul, manuala dar eficienta.
(18-04-2026, 11:36)alin1970 Wrote: La alte espressoare nu stiu, dar la ECP compensarea diferentei de temperatura a apei care intra se realizeaza simplu. In timpul preinfuziei, se trece comutatorul central pe aburi. Asta face ca in cele 10 sec de preinfuzie rezistenta sa fie alimentata si sa genereze o acumulare de energie suficienta ptr incalzirea apei reci care va intra.
10 secunde, la o rezistenta de 1kW cat are ECP este calculat pentru incalzirea de la 20 la 90 grade a 34 ml apa care se presupun ca se vor duce in puc in preinfuzie, si care vor fi inlocuiti cu apa rece.
Pentru alte cantitati sau temperaturi, sau puteri ale rezistentei boiler, timpul se ajusteaza proportional.
Capacitatea boilerului nu afecteaza acest timp.