(17-04-2025, 14:46)organon Wrote: Cu alte cuvinte folosimd ceea ce deja am ,schimband doar tamperul, pot obtine un gust mai bun.Nu prajesc, dar am cam aceleasi preferinte privind cafelele……….
De mult timp evit sa ma exprim in termeni categorici, definitivi, atunci cand este vorba despre preferințe de gust, implicate fiind persoane diferite, posibil cu percepții la fel de diferite.
Este un domeniu dominat de subiectivism, mai ales cand vine vorba despre cafea.
Am spus ca gustul este diferit in ceașca când, la preparare, se folosește tamperul cu vibrații sau cel cu apăsare manuală.
Am mai spus ca eu consum acasă ceea ce prăjesc singur și ca, majoritar, cafelele pe care le obțin sunt dezvoltate puțin diferit față de cele pe care, majoritar, le găsim la cei mai mulți prajitori. Aceștia nu pot prăji exclusiv după preferința lor, ci au de mulțumit întregul lor segment de piață.
Eu nu mă confrunt cu această necesitate.
Mai cumpăr și cafea prăjită ca să îmi calibrez gusturile, merg și la târguri de profil și prezentări/degustari ca să fiu la curent cu tendințele din domeniu.
Am spus, nu am metode de analize ale pucurilor presate, în cele două variante.
Mi-am propus doar să beau cafeaua, să mă ghidez după gust și nu după cifre și măsurători.
Cred însă ca (logica așa îmi spune) pucul presat doar prin aplicarea forței fizice crează la contactul cu talpa tamperului o zonă mai densă care, din cauza frecării dintre particulele de cafea măcinată, arată diferit pe înălțime, relaxandu-se spre baza sitei, față de modul în care arată pucul presat cu un mix de forță fizică și vibrații mecanice.
Cred ca pucul presat și vibrat cu BARBRO are o densitate mai uniformă pe înălțime, cu o relaxare redusă și, de aici, avem o extracție mai uniformă și mai completă a compusilor solubili, precum și o diminuare a efectelor nedorite, acelea de erodare prematură a pucului, de apariție a fisurilor, de curgere necontrolată, de scădere bruscă de presiune șamd…
Repet, se pot obține rezultate diferite cu cele două tipuri de tampare, funcție de cafelele folosite, de echipamentele utilizate pentru preparare, de îndemânarea utilizatorilor…..mai bune sau nu, rămâne la aprecierea fiecăruia.