Welcome Back Log In Create Account


Salut

#1
Salutare tuturor,

Deși sînt băutor de cafea și apreciez întotdeauna o cafea bună, am ezitat mult timp să mă înregistrez aici, pentru că nu m-am înțeles niciodată bine cu espressoul. Întotdeauna am avut impresia că espresso este o chestie acră, pe care nu pot s-o beau fără să mă strîmb, și după care am nevoie de un pahar mare de apă ca să scap de gustul neplăcut. Știu că asta este probabil o blasfemie extremă pe acest forum. Pe un forum al pasionaților de espresso, mi s-ar fi părut deplasat să mă înregistrez doar ca să pun întrebări despre cafele mai "plebeice", ca să zic așa, precum Chemex (la care m-am stabilit în ultimul timp), sau moka, sau aparatele cu capsule. 

Însă ieri s-a întîmplat ceva care m-a dat peste cap.

La un hotel din Bulgaria m-au servit cu un espresso dublu. Mi-am înmuiat puțin buzele în el doar ca să apreciez cît zahăr să pun, unul sau două pliculețe. N-aveam nici un dubiu că va avea nevoie de zahăr. Dar culmea, nu! Nu avea nici cea mai vagă urmă de acreală. Pentru o clipă mi s-a părut un pic amar, dar o fracțiune de secundă mai tîrziu mi-am dat seama că nu era amar, ci doar ușor amărui, exact așa cum trebuie. Iar după ce am înghițit mi-a rămas în gură un gust incredibil de plăcut. L-am băut pe tot încet, savurînd fiecare înghițitură, regretînd că s-a terminat. Pentru prima oară în viață am simțit nevoia să nu mai pun nimic în gură după el, ca să nu stric gustul minunat pe care mi-l lăsase în cerul gurii. A fost o senzație pe care n-o mai trăisem.
Cred că nu mi-a plăcut niciodată espresso pur și simplu pentru că nu mai avusesem niciodată parte de unul ca lumea. 

Desigur, asta înseamnă că am acum o mare problemă. Pentru că tot echipamentul necesar pentru un espresso bun e din cale-afară de scump, iar alegerea lui necesită cunoștințe pe care eu nu le am. Sper însă să le obțin cu ajutorul vostru, pentru care vă mulțumesc de pe-acum.
Sette 270Wi, Niche Zero, Kinu M47 Classic, Comandante C40. Plus un V60 pentru ele.
 
Reply
#2
:D cam asa am patit si eu  Rolleyes
Nu trebuie echipament "din cale-afara de scump" pentru espresso bun. Poti incerca cu espressor manual, gen flair. (cel mai ieftin... 700 lei ) ... si o rasnita manuala :)
Succes !
 
Reply
#3
Bine ai venit pe forum Vlad ! Am o curiozitate, toate espressourile acre pe care le-ai baut pana acum erau numai in Romania? In Italia nu ai gustat niciodata espresso ? Eu acolo am prins microbul asta, cu multi ani in urma, cand acest forum nici nu exista ?.
Lelit Anna PL41TEM, Eureka Mignon Specialita, Gene CBR101R, KinGrinder K4.
 
 
Reply
#4
Mulțumesc.
Da, în general în țară. Cînd am ajuns pentru prima oară în Italia deja aveam întipărită în minte ideea că nu-mi place espresso și nu cred că am mai încercat. Nu mai țin minte, dar cred că am băut numai capuccino cît am stat pe-acolo. Blush
 
(23-01-2023, 14:33)icounter Wrote: Poti incerca cu espressor manual, gen flair.

Wow! L-am căutat acum pe Google. Nici nu știam că există așa ceva.  :D
Sette 270Wi, Niche Zero, Kinu M47 Classic, Comandante C40. Plus un V60 pentru ele.
 
Reply
#5
Si mai ieftin decat flair, la sub 400, si mai "adevarat" daca te iei dupa sitele folosite, si mai practic in multe privinte, ai Staresso Mirage, are topic dedicat.
 
Reply
  


Forum Jump:


Browsing: 1 Guest(s)