Hello There, Guest! Login Register


Papile dereglate?

#1
Salut. Sunt cam ofticat de câteva zile pentru că toată cafeaua pe care o consum mi se pare amară (cea preparată de mine și cea de la cafenea). Și nu-i mai percep buchetul.
M-am virusat cu espresso în noiembrie 2020 și de atunci am consumat numai material de calitate (de la Bob, Origo, Bandit, Nomonym, Saint, Sloane), și eram încântat, cu toate poticnelile de începător. Mi-au ieșit niște extracții de care sunt mândru, din Bondi Women -Etiopia de la Sloane. Era de vis.
De vreo două săptămâni cred că mi s-a instalat un soi de intoleranță la lactoză, pt că mă încearcă intense frământări sociale pe palierul inferior al tubului. Digestiv.
În paralel, cu lapte sau fără, orice urmă de dulceață s-a dus și acum simt numai amaruri, care nu-mi displac a priori. Dar mi-e dor de acele note din descrierea cafelei pe care le descifram cu bucurie una câte una. Nu știu dacă e ceva subiectiv, dacă organismul vrea astfel să respingă cafeaua (sursa de lapte) sau ce naiba e.
Gustul celorlalte alimente este perceput corect.
Azi am cumpărat lapte dorna fără lactoză, să vedem dacă apar îmbunătățiri.
Mă întreb dacă a mai trecut cineva prin chestia asta.
Mazzer SJ  | Zwänger Favorite Typ0  |  Isomac Giada  | Promac Lollo |  Tecnosystem Blitz | Gaggia Dose
 
Reply
#2
Poti sa incerci sa cureti grupul, eu am avut recent problema asta cu amarul si asa am rezolvat-o
Lelit Bianca + Compak E8 SSP, Bravo Tools, Felicita Arc, V60/April Brewer+Xeoleo 200W Ghost Burrs, Acaia Pearl, Cafflano Kompresso+Kinu M47
 
Reply
#3
(22-03-2021, 20:28)vladdooo Wrote: Poti sa incerci sa cureti grupul, eu am avut recent problema asta cu amarul si asa am rezolvat-o

Să trăiești, cred că ai nimerit-o. Aveam niște bănuieli despre anume mișelii pe la grup/boiler. Când încălzesc portfiltrul și ceașca pentru prima cafea a zilei, apare o oarecare verzeală. E deci posibil să fie o intoxicație cu metale grele. :/
Iar pentru weekend programez o demontare completă a bestiei, cu toaletare.
Mazzer SJ  | Zwänger Favorite Typ0  |  Isomac Giada  | Promac Lollo |  Tecnosystem Blitz | Gaggia Dose
 
Reply
#4
Ca sa nu mai bei pana în weekend cafea amara, (azi e luni) Smile)) scoate sita de grup și las-o la înmuiat în fairy cu apa calda și apoi o cureți cu o periuta.

Sper sa te ajute
ECM Classika Pid, vst/ims, Niche, kribli (brew: v60 + xeoleo ghost)
 
Reply
#5
Așa o să fac.
Dar, pentru numele preacuratei, nu cu fairy.
Mazzer SJ  | Zwänger Favorite Typ0  |  Isomac Giada  | Promac Lollo |  Tecnosystem Blitz | Gaggia Dose
 
Reply
#6
Am patit-o si eu la fel...pe lângă grup poti curata si rezervorul de apă, ff bine, uneori se strânge o mazga f urata acolo.
Lelit PL81T, ​Kinu M47 Phoenix
​​​​​​Deplasare: Cafflano Kompresso, Bialetti Brikka (made in Omegna:)
Ex: Saeco Poemia, Hario Skerton 
 
Reply
#7
(22-03-2021, 20:15)Neuzeitlich Wrote: Salut. Sunt cam ofticat de câteva zile pentru că toată cafeaua pe care o consum mi se pare amară (cea preparată de mine și cea de la cafenea). Și nu-i mai percep buchetul.
...
Pai si la cafenea tot grupul e de vina?
ECM Classika PID / Eureka Mignon Specialita / Kribli-Grabli / Motta tools & Gaggia Classic 2015 / MDF 
 
Reply
#8
Dacă ai miros și gust (un must to have, in aceste vremuri), fa o analiza despre ce alte alimente mănânci. Unele paste de dinți am văzut ca alterează mult gustul cafelei (dacă o bei după spălat) și unele medicamente.
La Pavoni Europiccola, Kinu M47
(Romanian is not my native language, sorry for my mistakes)
 
Reply
#9
Am intalnit eu la un cunoscut problema (cafea buna avea gust de robusta) si imediat dupa scoaterea sitei de dus si spalarea in detergent de backflush, alaturi de cateva backflush-uri si clatiri ale grupului au rezolvat ca prin magie problema. Daca exista si posibile probleme in boiler atunci trebuiesc investigate, depinde de varsta aparatului, istoricul sau etc.
#Lelit Bianca #EK43S + SSP & Titus carrier #Honne Slim ~ Vacanta: #Kinu + #Kompresso
Past: #Expobar Brewtus IV #Mahlkonig Vario K30 
 
Reply
#10
Am patit si eu. Am avut o perioada de 6 saptamani in care nu am facut backflush cu pulycaff iar gustul amarui a aparut. Imediat ce am facut spalarea cu pulycaff totul a revenit la normal.
De obicei o fac in ultimul weekend din fiecare luna cu 5g de praf si functioneaza de minune.
Lelit PL81T | PL43MMi | Ascaso
 
Reply
#11
Fara sa contest beneficiile pulycaff, de cele mai multe ori o defacere si o spalare manuala a placutei de dispersie si a sitei de dus e necesara.
cafe: +4u ts, atom 75, olympus hs, bunn g9
home: aeropress, v60, xeoleo ghost
 
Reply
#12
(22-03-2021, 21:18)Cip Wrote: Pai si la cafenea tot grupul e de vina?

Punctul pe i.

Ar merita încercat și cu o curățare temeinică a limbii. Uneori se strânge o cantitate impresionantă de biofilm pe limbă, care astupă din papile și deci se pierde din acuitatea gustului.
Lelit PL41LEM + IMS + Ascaso, Bialetti Venus 6, Bialetti Preziosa, Kinu M47 Classic
 
Reply
#13
La cafeneaua de langa biroul unde lucrez s-a schimbat la un moment dat gustul cafelei, dar la modul ca parea cu totul altceva. Dupa 2 zile i-am intrebat daca au schimbat cafeaua si mi-au aratat pungile de cafea (Bazzara Grancappucinno), nu se schimbase absolut nimic. 
In urmatoarea zi gustul cafelei revenise la "normal"si mi-au spus ca poate e din cauza ca intarziasera cu 1 saptamana igienizarea espressorului, dar ca nu le-a mai sesizat nimeni acest lucru.
Nu sunt vreun degustator cu papile antrenate in acest sens, dar mi-am dat seama ca s-a schimbat ceva.
Cel mai probabil si in cazul de fata este vorba tot de curatarea espressorului.
#Lelit PL41TEM #Eureka Mignon XL
 
Reply
#14
(23-03-2021, 11:18)TVTVTV Wrote:
(22-03-2021, 21:18)Cip Wrote: Pai si la cafenea tot grupul e de vina?

Punctul pe i.

Ar merita încercat și cu o curățare temeinică a limbii. Uneori se strânge o cantitate impresionantă de biofilm pe limbă, care astupă din papile și deci se pierde din acuitatea gustului.
Da, voi face și asta. E ciudat totuși că a apărut chestia de vreo zece zile, nu înainte, eu având obiceiurile neschimbate.
Posibil să fie un dezechilibru la flora bacterială, cu manifestare declanșată recent. Sau ficatul care se resimte pe motiv de stres și efort mai mari plus somn mai puțin.
Azi am folosit "ohne lactose", cam ciudat la gust, dar cafeluța ok-ish. Mai puțin amară. A fost o doză incompletă, cu pulbere de prin colțurile pungii. Trebuia de fapt sita single.
Anyways, revin după ce mă ocup de aparatul de cafea și aparatul digestiv.
Mazzer SJ  | Zwänger Favorite Typ0  |  Isomac Giada  | Promac Lollo |  Tecnosystem Blitz | Gaggia Dose
 
Reply
  


Forum Jump:


Browsing: 1 Guest(s)