14-05-2020, 12:50
Vă salut ! Și îmi cer iertare pentru întârzierea acestei prime postări ! Am tot amânat sperând să am odată timpul necesar unui astfel de exercițiu. Restanțe am și în a mulțumi (pe aceasta cale) tuturor celor implicați în acordarea reducerilor aferente membrilor forumului !
Am intrat prima oară printre paginile espressoman la finele anului trecut începând o călătorie care mi s-a părut și încă am certitudinea că este fără sfârșit. Aveam la acea vreme un aparat cu capsule tchibo de la saeco, de care nu mai eram deloc mulțumit, aparatul nu pățise nimic în privința funcționării, capsule luam cât mai recent ambalate cu putiință, au marcată data, la mine la cutiuță începuse să se producă ceva, încet, treptat dar ireversibil, odată cu un espresso băut în Brașov, la o cafenea lângă Poarta Șcheii, în urmă cu câteva luni de la acel moment. Abia aceia era cafeaua despre care ulterior aveam să citesc aici.
Lucrurile au evoluat destul de repede, lectură pe cât mai multe planuri și topicuri de aici, foarte multe informații noi, notițe pe telefon, iar pe la mijlocul lui februarie eram aproape hotărât să încep cu un lelit pl41tem, comandasem deja Kinu phoenix prin intermediul formularului din forum. La noi lecturi, noi gânduri însă și așa am aflat de Cafflano Kompresso, ce știe și ce poate să facă iar feedback-urile foarte bune ale câtorva colegi de forum m-au convins să îl iau.
Odată venit, curios de experimente dar fără râșniță încă, chiar în acea zi, seara am oprit la market să iau o cafea măcinată pentru espresso, la cutie de tabla, zic, nu dau nume. Rezultatul - dezastruos, dar nici nu aveam așteptări, aflasem totuși destule lucruri deja. Cu prima ocazie am ajuns la una din puținele dacă nu poate singura locație din Brăila unde am găsit cafea boabe de origine, atelierul de cafea, ceva franciza din câte am citit. Am luat Etiopia, râșnită pentru espresso. Rezultatul complet îmbunătățit, cu ceva accente de aciditate (am bănuit granulația prea grosieră)
La începutul lunii martie țineam deja în mână bijuteria tehnică a cărei calitate și finisaj mi-au depășit așteptările, vorbesc de kinu phoenix, iar de aici până la a comanda cafea de la prajitoriile de care deja citisem aici, multe salvate în bookmarks, a fost cel mai scurt drum. Am inceput cu Sarkis și la momentul actual am ajuns la a treia comandă la dl Mihai.
Experimentele au început rapid cu grade de râșnire, timp de preinfuzie, temperatură, tampare. Pentru eliminarea ultimei părți am confecționat un tamper din lemn, clasic să zic, cu mâner, cel de plastic de la kompresso, practic măsura aceia nu m-a convins. Acum sunt la al doilea tamper, mult mai precis și rapid, o combinație de lemn cu plastic, sper sa revin și cu poze. S-a adăugat și un stand din lemn, de producție proprie, practic o copie după cel de la cafflano, care ușurează mult procesul de extracție.
Am ajuns aici de la o cafea băută pe lună, poate mai rar și aceea mai mult gustată, în urma cu un an și jumătate.
Acum, dimineață mă trezesc cu cel puțin un sfert de oră mai devreme când trebuie să plec, ca să am timp suficient pentru toate "operațiile" necesare preparării acestei licori. Nu m-aș fi gândit vreodată... :scratch:
Toate cele bune !
Ionuț
![[Image: ajsusyj.jpg]](https://i.imgur.com/ajsusyj.jpg)
![[Image: 8k7osRH.jpg]](https://i.imgur.com/8k7osRH.jpg)
![[Image: CXOYjVE.jpg]](https://i.imgur.com/CXOYjVE.jpg)
![[Image: zFpozTq.jpg]](https://i.imgur.com/zFpozTq.jpg)
![[Image: buVbooS.jpg]](https://i.imgur.com/buVbooS.jpg)
![[Image: zcPze8t.jpg]](https://i.imgur.com/zcPze8t.jpg)
![[Image: szV8921.jpg]](https://i.imgur.com/szV8921.jpg)
![[Image: G5A6cZm.jpg]](https://i.imgur.com/G5A6cZm.jpg)

Leverpresso Pro, stand propriu si sistem incalzire cu control digital | Leverpresso Spring Tamper | Leverpresso WDT Tool | DF 54 | Kinu Phoenix | Wacaco Picopresso || ex: Cafflano Kompresso, Gaggia Viva Prestige, naked PF