08-11-2025, 15:23
Salutare!
Acum ceva timp am avut un setup format dintr-un Lelit PL41TEM și un Gaggia MDF 55, pe care le-am vândut după aproximativ 9 luni. Principalul motiv a fost că mi-am dat seama că, de fapt, nu beau deloc băuturi cu lapte, așa că partea de steam wand era complet inutilă pentru mine.
În momentul de față folosesc o râșniță Turin H40 împreună cu Aeropress-ul (cred că aș putea s-o reglez și pentru espresso). Am și un fierbător cu control de temperatură, dar în ultima vreme m-a apucat pofta de un espresso pur, fără lapte.
Bugetul inițial ar fi cam 1500 lei, dar pot merge până la 2000 lei dacă găsesc ceva care chiar merită. Sunt deschis și la variante SH, dar doar dacă sunt în stare foarte bună.
Mă gândeam la ceva de genul Flair sau Cafelat Robot, mai ales că nu am nevoie de abur și nu mă deranjează să încălzesc apa separat, având deja fierbătorul cu control de temperatură. Totuși, ar fi un mic plus dacă aparatul ar avea și funcție de preîncălzire.
De câteva zile citesc o mulțime de postări și urmăresc clipuri pe YouTube, dar cu cât aflu mai multe, cu atât devin mai indecis ?.
Aș aprecia niște păreri autentice, de la oameni care chiar folosesc zilnic aparate de genul ăsta (Flair, Cafelat Robot etc.), pentru că sunt sigur că o parte din review-urile de pe YouTube sunt sponsorizate.
Menționez și că, pe viitor, intenționez să fac un upgrade la râșniță, ceva dedicat exclusiv espresso-ului, dacă mă prinde din nou microbul.
Mulțumesc mult pentru orice sfat!

Am tot cautat un cafelat robot SH dar nu gasesc nimic ... aparent cam astea 3 sunt optiunile : jucaria chinezeasca noua , Flair sau Cafelat Robot second