Home

2016 la final – poate cel mai prolific an al cafelei bune in Romania

capuccino espressoman

*foto – Radu Carutasu, forumul Espressoman

E drept ca stau intr-un scaun al unui birou situat in orasul Bucuresti, si la fel ca un clujean spre exemplu, am privilegiul de a fi in mijlocul revolutiei. Dar nicio grija, oriunde ati fi in tara asta, bucurati-va ca lucrurile merg spre foarte bine in domeniul cafelei si espresso-ului, adevarate, “de regiune superioare”  🙂

Daca discuti cu oameni de afaceri din diverse domenii, vei afla ca vine din nou criza, in scurt timp. Dar pare-se ca romanilor nu le pasa si drumul spre o cafea mai buna este batatorit deja, trebuind doar sa scoatem nasul din nepasare si sa privim in jur. Asta si pentru ca acum 6ani s-au pus bazele unei comunitati foarte solide, Forumul Espressoman, care prin forta sa extraordinara de a disipa informatia in online, iubiti fiind si de Google, am aratat ca orice legenda de marketing din domeniu cafelei si espressoarelor, isi gaseste nasul in argumentatii logice, usor de inteles, experimentate, fara echivoc. In acelasi timp, multi dintre noii antreprenori ai deceniului s-au prins ca o cafenea nu mai poate exista doar prin placuta de la intrare cu Illy, Lavazza, Julius Meinl etc. caci oamenii normali au aflat de ce inseamna cafea de specialitate, cafea de origine, rasnita, espresso corect, metode alternative. De aici multitudinea de cafenele de specialitate care au impanzit Bucurestiul, Clujul, iar tendinta este ca o cafea proaspat prajita sa evadeze din aceste locatii dedicate si sa mearga si in restaurante, magazinase de delicatese, cofetarii, bacanii etc.

Interesant este ca nu putem afla cifre, Romania neavand o asociatie de profil ca in Germania, insa estimez (complet hazardat) ca am ajuns ca tara la un consum lunar de peste 40 de tone  de cafea prajita artizanal, delimitarea fiind aici destul de delicata, intre prajitoriile care au ajuns atat de mari incat se indreapta catre zona industriala si cele axate pe productii mai mici si de calitate ridicata. Pare mult dar e foarte putin, in conditiile in care, se spune,  doar Lavazza vinde in Romania lunar vreo 10 tone de cafea asa cum o stim… 

Cu aceasta ocazie, vreau neaparat sa-i felicit pe micii intreprinzatori care au curaj sa deschida cafenele de specialitate in afara celor doua orase amintite, pentru ca oricat de mari ar parea Timisoara, Constanta, orasele din Moldova, Tg Mures, Sibiu, Brasov si altele, numarul de cafenele de specialitate este foarte foarte mic, uneori discutand de una – doua – trei locatii. Intr-un fel, pentru educatia populara in cafea, e mai important sa existe cafenele multe decat prajitorii numeroase, intr-un anume oras, asta pentru a promova diversitatea acestei lumi infinite a bobului de cafea buna.   

Merita felicitari in 2016 si Alex Niculae, romanul care a dovedit lumii intregi ca prajirea cafelei este o arta la care nu numai ca ne pricepem si noi, dar ii invatam si pe altii, dovada stand zilele putine in care il mai vezi pe Alex prin Romania, mai ales Asia fiind cu pixul in mana si boabele intre dinti, la training-urile sale de peste hotare. Poate ne pregateste si el o surpriza in Romania, asteptam… 🙂 

Asadar, pe langa faptul ca 2016 a fost probabil anul cu cele mai multe deschideri de locatii interesante in domeniu, am aflat ca suntem mari producatori de rasnite, proiectul de manuale  Kinu de la Reghin crescand exploziv in toata lumea, Craiova jucand tare cu Honne-ul sau electric, DIP-ul servind lumii paleti dupa paleti, fara sa mai spun de alte marci de espressoare sau componente, care tot de aici pleaca – Astoria, MCE, Gaggia etc.

Cum va fi 2017? Risc sa spun ca:

  • fenomenul cafelei proaspat prajite va cuprinde restul tarii mult mai mult decat in prezent
  • foarte multi manageri de “carciumioare” isi vor da seama ca e mai rentabil sa iti cumperi sculele tale si sa iei cafea de la prajitorii de la 70-80 lei in sus, fara sa mai depinzi de target-ul si spaguta unui mare brand corporatist
  • va aparea tendinta crearii unui soi de asociatie profesionala a prajitorilor de cafea, pentru a evita in viitor implozia spre care se indreapta piata 
  • berea artizanala romaneasca va fi nelipsita din micile cafenele ori prajitorii cu showroom
  • romanii vor dori sa bea si acasa un espresso ca in cafenelele de specialitate si astfel vor renunta in numar si mai mare la aparatele pe capsule, descoperind “magia” rasnitei de cafea.
  • preturile pentru un espresso dublu sau capuccino, in cafenelele bune,  vor mai scadea in Bucuresti si Cluj 🙂 iar locati mici to go cu 5 lei cafeaua proaspat prajita vor fi puzderie  
  • expozitiile dedicate cafelei se vor dubla, cu mai mult accent pe omul normal, persoana fizica,  decat  pe horecar
  • forumistii espressomani vor pune bazele unui direct trade cu fermierii, pentru nevoile proprii de home roasting
  • Claudiu Stavrica va castiga ceva important 🙂
  • in Cluj se va deschide una dintre cele mai tari si mai mari cafenele din tara
  • pe Espressoman vom inaugura in sfarst sectiunea de content video 🙂

Va doresc tuturor un an mai bun, plin de arome puternice si experiente noi! Sper ca lumea ce compune aceasta industrie de “artizanat” sa se vada mai mult fata in fata, in anul ce vine.

La multi ani! 

 

 

Ce inseamna cafea de specialitate ?

 

cafea-specialitate

 

*Articol complex, scris cu pasiune și obiectivitate de către Razvan Roșu de la Yume Coffee Roasters

Conceptul de cafea de specialitate, nuanțat și transformat de-a lungul timpului, a fost folosit pentru prima dată de Erna Knutsen într-un articol din “Tea & Coffee Trade Journal”, apărut în 1974, și era atribuit boabelor de cafea cu cel mai bun gust, specific microclimatelor geografice speciale în care au fost crescute. Termenul “specialty coffee” are ca punct de plecare noțiunea de “specialty foods”, și anume produse alimentare unice și valoroase, manufacturate în cantități mici, din ingrediente de foarte bună calitate.

În momentul de față, la nivel internațional, „Coffee Quality Institute” este o organizație non-profit care implementează standarde de calitate recunoscute în industrie, pentru cafea verde și preparată, având programe de pregătire pentru evaluatori de calitate licențiați (Licensed Q Arabica Grader), care pot certifica o cafea ca fiind de specialitate, iar în consecință să emită un certificat individual pentru respectiva cafea (Q Certificate). Companiile care vor să participe în acest program și să comercializeze cafele astfel certificate, trebuie să plătească o taxă de licențiere de 0,022 $/kg de cafea verde.

Certificatele fitosanitare, de origine și de calitate pentru cafea verde, care se emit de diferite organizații guvernamentale sau independente, nu folosesc acest termen, chiar dacă unii importatori îl trec în propriul nume, într-un gest care să-i confere legitimitate și autenticitate.

Următoarele organizații și asociații se ocupă de cafea în general:
– “International Coffee Organization” (ICO) este o organizație interguvernamentală fondată în 1963, care reunește 40 de membri exportatori și 8 membri importatori, având ca misiune fluidizarea comerțului și armonizarea legislativă între aceste țări;
– asociațiile naționale ale țărilor producătoare de cafea, care promovează și susțin industria de profil autohtonă;
– asociațiile locale și/sau cooperativele, care reprezintă inițiative regionale sau locale, și care susțin fermierii pe parcursul lanțului: cultivare, recoltare, procesare și comercializare.

În zona cafelei de specialitate există două asociații mari: “Specialty Coffee Association of America” (SCAA), fondată în 1982 și “Speciality Coffee Association of Europe” (SCAE), fondată în 1998, care promovează această cafea prin programe educaționale și diferite evenimente de profil. Ele au sateliți specializați pe anumite ramuri, care rafinează nevoile specifice breslelor de barista și prăjitori. Anvergura și cei 16 ani de experiență suplimentară a SCAA, care se pot observa în standardele și protocoalele bine definite, cât și în resursele documentare bogate, recomandă această asociație ca fiind o referință de încredere. Din fericire pentru noi, aceste două entități vor fuziona curând.

În plus față de organizațiile menționate, în timp au apărut canale comerciale precum “Fair Trade” și “Rainforest Alliance “, a căror scop principal nu este certificarea calității cafelelor, deși au găsit modalități de a influența consumatorii în acest sens, ci îndeplinirea unor misiuni în zona sustenabilității cultivării și retribuția corectă a fermierilor. Rolul lor benefic este contestat de multe voci avizate din domeniu, care susțin că, în prezent, un procent semnificativ din prețurile cafelelor certificate se regăsește în costurile de menținere a acestor structuri, în loc să ajungă la fermieri, invalidând parțial rațiunea din care au luat naștere. Eu subscriu acestei opinii și cred că soluția ideală este comerțul direct cu fermierii responsabili, acolo unde climatul politico-economic o permite.

Lipsa certificării cafelelor de specialitate, lasă loc interpretărilor și speculațiilor comerciale, cât și utilizarea unor atribute necuantificabile, cum ar fi “gourmet”. Chiar termenul vehiculat în România atât de des, cafea de origine, nu este un standard de calitate în cafea verde, cafeaua de specialitate având oricum originea certificată. Al doilea standard calitativ de cafea verde este „cafea premium”, care are certificat de origine, dar nu îndeplinește standardul calitativ cuantificabil al cafelei verzi de specialitate.

Revenind la cele mai bune repere pe care le avem la dispoziție, mă opresc la definiția oferită de SCAA, pe care am tradus-o, dar care se poate vizualiza în original aici

“Cafeaua de specialitate poate fi prezentă constant, doar prin eforturile acelor oameni care și-au asumat calitatea ca fiind prima prioritate în viață. Acesta nu este efortul unei singure persoane în ciclul de viață al unui bob de cafea; gradul specialitate putând apărea doar când toți cei implicați în lanțul calitativ lucrează în armonie și acordă o atenție deosebită standardelor și excelenței, de la început până la sfârșit. Acest deziderat nu este ușor de realizat, dar datorită acestor profesioniști dedicați, sunt disponibile în acest moment numeroase cafele de specialitate, pe glob, și probabil, chiar după colț.

Fermierul
Cafeaua extraordinară începe cu producătorul, a cărui familie și-a petrecut generații perfecționându-și modalitatea cultivării unei cafele de cea mai bună calitate. Crescând-o la anumite altitudini și climate, îngrijind-o ani de zile înaintea primei recolte, fermierul care creează cafea de specialitate își dedică viața rafinării și perfecționării celor mai bune cafele din lume. Calitatea, și nu cantitatea, este cel mai important factor pentru el. Numai cafelele fără defecte, culese când sunt bine coapte, își vor continua drumul spre următoarele mâini, care le vor transforma. Posibilitatea de a lua legătura și a se adresa cumpărătorilor care caută calitatea, îi asigură profituri mai mari fermierului și familiei lui, susținând astfel familii și comunități pe tot globul.

Cumpărătorul cafelei verzi
Cafeaua verde trece la următoarea verigă, cumpărătorul cafelei verzi, care poate fi certificat de SCAA ca și degustător de cafea certificat (Certified Coffee Taster) sau de “Coffee Quality Institute” (CQI) ca evaluator de calitate licențiat (Licensed Q Grader). Aceștia au simțurile dezvoltate, întocmai ca cele ale sommelier-ilor, putând identifica și evalua calitatea cafelelor în “cupping” sau degustări sistematice de cafea preparată. Prin “cupping”, degustătorul analizează caracteristicile unei cafele, acordându-i un scor și determinând astfel dacă se înscrie în gradul specialitate, hotărând astfel cafelele care vor face parte din ofertă, și uneori stabilește notele de degustare finale. Cel care cumpără cafeaua verde are importantul rol de a comunica mai departe informațiile despre aceasta, către prăjitor și/sau personalul cafenelelor.

Prăjitorul
Cafelele de foarte bună calitate sunt transferate mai apoi prăjitorului, care poate fi certificat de ”Roasters Guild” ca având absolvite diferite cursuri teoretice și practice, pentru a putea prăji cu măiestrie cafeaua. Prăjirea cafelei este o artă, care necesită un nivel înalt de cunoștințe și experiență, pentru a putea elabora profile ale căror rezultate să întrunească nivelul calitativ ”de specialitate”. Cafeaua trebuie atent monitorizată pe parcursul procesului de prăjire, pe durata căruia trebuie aplicate principii științifice de transfer termic, termodinamică și chimie, rezultând astfel un produs final care să își atingă cel mai înalt potențial de calitate și arome.

Barista
Când boabele de cafea prăjită ajung la vânzare au trecut deja de 3 niveluri de control calitativ, având ca rezultat un standard de calitate foarte ridicat, dar procesul nu este complet. Barista, care poate fi certificat de ”Barista Guild of America” ca având absolvite diferite cursuri teoretice și practice, este ultimul profesionist care trebuie să garanteze completarea ciclului de viață al bobului de cafea de specialitate. Nivelul specialitate a unui barista este dat nu numai de nivelul înalt la care operează echipamentele, ci și de informarea cât mai exhaustivă și continuă în privința originii, procesării, profilului de gust și arome dezvoltat în urma preparării. Dacă prepararea nu se face corespunzător, o parte din arome și gusturi se vor pierde, iar barista se asigură că fiecare cafea își atinge potențialul maxim.

Clientul
Nu te așteptai să fii menționat în această listă? De fapt, clientul este acela care încheie ciclul de viață al bobului de cafea de specialitate, prin căutarea și alegerea cafelelor de acest nivel calitativ. Când îți rezervi timpul necesar căutării unor cafenele sau prăjitorii locale, dedicate calității, sau înveți ceva de la barista despre oamenii ale căror mâini și pasiune au produs ceașca de cafea de care te bucuri, astfel încât să poți face alegeri în cunoștință de cauză, demonstrezi nu numai un angajament vis-à-vis de un standard înalt de gust, ci și pentru o calitate a vieții mai ridicată pentru fiecare om implicat în proces.”

Deși presărat pe alocuri cu elemente de marketing, orientate de altfel spre programe educaționale, acest cadru trasat de SCAA rămâne esențial pentru orice conversație sau dezbatere despre prezentul subiect.

Până în acest punct am conturat un context, de la care să pot porni nuanțarea diferitelor elemente de evaluare. Pentru că evaluarea părții de preparare este prea vastă și complexă, mă voi opri cu evaluarea la nivelul de cafea prăjită și ambalată.

O cafea verde de specialitate trebuie să întrunească standardul calitativ cuantificabil, trasat de SCAA, și anume: să nu prezinte niciun defect din prima categorie (1) și să nu prezinte mai mult de 5 defecte din a doua categorie (2).
Condițiile evaluării:
– proba de cafea verde cântărește 350 g;
– evaluarea se face pe un suport special negru, care să aibă dimensiunea minimă de 0,61 x 0,61 m, așezat pe o masă de cel puțin 0,61 x 0,61 m;
– lumina de la nivelul suportului menționat, trebuie să fie în spectru complet și la cel puțin 4000 Kelvin (K) / 1200 Lux (lx) / 120 foot-candles (fc).

Defectele din prima categorie – primare – sunt următoarele, în paranteză fiind trecut numărul incidentelor care trebuie identificat pentru a constata un defect întreg (“full defect”):

Bob negru integral (1)
Aspect: culoare maro spre negru, aspect stafidit și/sau încrețit, crăpătura mediană prea deschisă;
Cauze posibile: lipsa apei pe durata dezvoltării fructului, fermentație excesivă, fructe prea coapte culese de pe jos, umiditate excesivă la ambalare.

Bob acru integral (1)
Aspect: culoare gălbuie, gălbuie-maro sau roșiatică-maro, crăpătura mediană fără tegument, la secționare prezintă un miros acru, înțepător;
Cauze posibile: perioadă prea lungă între cules și decorticare, fermentație prelungită, procesată cu apă murdară, depozitare cu un grad de umiditate prea ridicat.

Fruct de cafea uscat (1)
Aspect: pulpa uscată acoperă aproape în întregime pergamentul, poate prezenta puncte albe de mucegai.
Cauze posibile: decorticare și sortare deficitară.

Pietre mari (2)
Cauze posibile: uscare pe terase de beton și sortare deficitară.

Pietre medii (5)
Cauze posibile: uscare pe terase de beton și sortare deficitară.

Bețe mari (2)
Cauze posibile: cules și sortare deficitare.

Bețe medii (5)
Cauze posibile: cules și sortare deficitare.

Defectele din a doua categorie – secundare – sunt următoarele, în paranteză fiind trecut numărul de boabe care trebuie identificat pentru a constata un defect întreg (“full defect”):

Pergament (2-3)
Coji (2-3)
Boabe rupte (5)
Boabe înțepate de insecte (2-5)
Boabe parțial negre (2-3)
Boabe parțial acre (2-3)
Boabe plutitoare (5)
Inveliș de celuloză fără conținut (5)
Pietre mici (1)
Bețe mici (1)

Nu este acceptat niciun „quaker” (bob necopt), care nu se prăjește bine, rămâne maro deschis și are gust asemănător boabelor prăjite de dovleac.
Nu sunt acceptate abateri de peste 5% față de mărimea specificată a boabelor.
În cupping trebuie să prezinte cel puțin un atribut distinctiv în corp, aromă sau aciditate și să obțină, în urma evaluării, un scor de peste 80 de puncte din maximum 100 posibile. Plaja de umiditate admisă este de 9-13%.

Comparativ, cafeaua premium nu trebuie să prezinte mai mult de 8 defecte întregi (“full defect”) într-o mostră de 350 g cafea verde. Sunt permise defecte primare și sunt tolerate 3 boabe necoapte (quaker).

Aceste defecte suplimentare fac diferența, în ceașcă, între cele două grade calitative. Prăjirea light a unei cafele îi dezvăluie defectele, vizual și ca profil gustativ.
Cafelele comerciale premium sunt de o calitate mediocră în verde și sunt prăjite intens, cu profile foarte accelerate (4-5 minute), pentru a uniformiza aspectul boabelor și a masca aceste defecte, printr-un caracter intens de prăjire.

Am atașat o imagine care ajută la inspecția și identificarea diferitelor defecte din cafeaua verde:

coffee-defects-appearance

Topicul dedicat din forumul Espressoman, unde putem continua dezbaterea, se află aici.

Cum a fost la Campionatul national de Aeropress 2016

MC vs Champion

*Spate in spate cu marele campion; photo credit: Mihai Lupu

Sa tot fie vreo opt ani de cand clevetim despre espressoare si cafea de slaba calitate pe forumurile romanesti (de 4 ani pe al nostru Espressoman), timp in care am asteptat piata de cafea sa evolueze si sa dea semne de maturitate. Daca pe linie de aparatura se poate spune ca avem “di tăti”, pe linie de cafea mai avem de mancat ceva jaratec. Asa sunt eu, incep pesimist ca apoi sa va arat partea frumoasa a lucrurilor.  Nu sunt singurul, si colegul Ernest are ceva din stilul acesta 🙂

Incep direct – in cei 14 ani de cand prezint evenimente, niciodata nu am avut libertatea sa spun la microfon  “oameni buni, nu mai consumati cafea din supermarket sau “speciala de horeca”, nu mai beti brand-uri, ci cautati cafeaua de specialitate proaspat prajita, cu data prajirii inscriptionata pe pachet”.  E o placere imensa sa poti spune acest lucru iar langa tine sa fie o parte dintre cele mai bune prajitorii din tara, unde oamenii care te-au ascultat sa se poata duce sa deguste o origine sau alta si sa se convinga. Acesta cred ca a fost marele efect al True Artisan Cafe, evenimentul de cafea in cadrul caruia s-a desfasurat si Campionatul national de aeropress.

Locatia, The Ark, nu mi-a starnit un puternic sentiment de optimism la inceput, fiind plasata oarecum departe de mijloacele de transport, printre florarese cafenii, dar s-a dovedit a fi cea mai buna alegere, caci cei 100-200 de oameni prezenti aproape in permanenta in interior au facut ca locul acesta compact sa para mereu plin de viata. Si asa a fost. Am vazut multi actori din scena cafelei, multi pasionati espressomani, multi clujeni, multi hipsteri ca gen dominant, persoane publice, dar si multe mame ce isi tineau bebelusii in marsupiu si tati care se holbau la ochii frumosi ai nevestei comediantului Teo.

Dar cel mai mult m-a impresionat sentimentul de unire! Vorbim de o piata concurentiala cu potential de implozie daca nu se mareste baza de clienti, in care evident ca fiecare prajitor sau cafenea de specialitate are interesele sale, masurate in sute de kg de cafea prajite lunar. Dar sa vezi cum business-ul ramane putin deoparte si prajitori ca Yume,  Claro, Origo, Olivo, Guido stau de vorba cu zambetul pe buze, schimba pungi de cafea intre ei si fac impreuna educatie servind cafele delicioase publicului larg, insemna destul de mult ca si semnificatie pentru viitor si cu siguranta o piatra in ochii brand-urilor HoReCa traditionale, carora simt ca incepe sa li se clatine putin scaunul. Am zis putin, nu mult, deocamdata  🙂   Pacat ca nu au fost mai multe prajitorii, impresia (before event) fiind ca e vorba de o singura zi, intr-o zona nu neaparat frumoasa, cu o nesiguranta a unui numar mare de vizitatori etc. Uite ca temerile acestea au fost infrante de realitate si cred ca investitia in participare pentru cei care au venit s-a dovedit a fi reusita, iar cei ce n-au venit chiar au ce regreta. Sunt convins ca la editia a doua vom avea parte de si mai multi prajitori.  In fapt, plutea in aer o impresie de “cartel premium”  asupra triadei Origo – Guido – Olivo, insa sunt sigur ca echipele de profesionisti de la Claro si Yume s-au simtit foarte bine, fara astfel de impresii. Organizatoric, exista lucruri de imbunatatit si sunt convins ca micile inadvertente gen doua prajitorii pe un singur grup de espressor, se vor remedia la editia urmatoare.

Peste toate nu se poate sa nu observi ascensiunea Clujului, care la numarul de cafenele ce folosesc boabe de specialitate sufla in ceafa Bucurestiului dupa parerea “capitalistilor” sau chiar sunt peste Bucuresti, dupa parerea clujenilor. Nu e un razboi, ci un exemplu de cum unii oameni din anumite orase pot intelege ca a mangeria o cafenea nu inseamna doar sa incasezi plati de exclusivitate ca si “buget de marketing” de la un brand celebru de cafea ci sa privesti lucrurile prin prisma calitatii pe care vrei sa o oferi clientilor in ceasca, a educatiei pe care o faci cu echipa barista angajata de tine. Iar antreprenori din aceste doua orase au trecut peste aceasta bariera aparenta si acum sunt pe val.

Campionatul national de Aeropress, punctul central al evenimentului, s-a bucurat si el de mare succes, 37 de participanti inscriindu-se in concurs, pentru un loc in avionul de Dublin, la campionatul mondial. Felicitari castigatorului, Alexandru Lazar (Victor Fresh To Go, din Cluj-Napoca) si sunt sigur ca dupa cateva zile de training cu juratul Cosmin Mihailov, ne va reprezenta cu cinste la mondiale.  Felicitari de asemenea tuturor concurentilor pentru faptul ca participand au dovedit ca avem o noua generatie de barista, pasionati de meseria lor, volubili, inteligenti, zambitori si optimisti, pregatiti cu totii sa intampine clientii cu noua filosofie 3rd wave coffee. Apropo de juriu, organizatorii au strans la un loc cativa dintre cei mai buni oameni in cafea din Romania, alaturi de Cosmin Mihailov (Bloom)  fiind Vlad Buda (Steam), Marius Nica (Olivo), plus un master judge din Berlin, Patrick de la 5 Elephant.

https://www.youtube.com/watch?v=mcUsXs5xq7U

Am fost bucuros sa vad ca si comunitatea Espressoman a avut doi reprezentati inimosi, Cosmin Racolta si Stefan Dinescu, Cosmin la prima participare, Stefan calit inclusiv in competitii internationale dupa castigarea nationalei de Cup Tasting. In plus, pentru colegii mei de forum am rezervat si un loc doar al nostru unde am pus back to back Expobarul meu Brewtus si un La Marzocco GS/3 EV, in ideea de a vedea diferentele intre un grup E61 si unul saturat LM. Am gresit ca nu am avut doua rasnite identice ca sa putem fi obiectivi cat de cat, dar promit sa gasesc un loc adecvat si sa repetam experimentul, cu toate temele facute.

La final, organizatorul La Marzocco Romania, prin Afshin Roshanian, parea coplesit de intregul tablou, probabil realizand totul abia a doua zi, caci l-am vazut tare tulburat de amploarea evenimentului, la festivitatea de premiere. Un mare BRAVO, atat lui cat si tuturor celor implicati in proiect.

Asa cum spunea si Mihai Panfil, managerul de competitie, trebuie sa amintim si sa invitam toti pasionatii de cafea si la urmatoarele mari evenimente dedicate cafelei de anul acesta, Bucharest Coffee Festival organizat de SCAE Romania intre 4 si 8 mai,  Barmaniada, cu 8 ani de traditie in spate, pe 31 mai si de ce nu, Tea and Coffee Festival din toamna. Asa cum spuneam si la fata locului, aceste concursuri nu sunt niste demonstratii de forta neaparat ci au rolul de a premia excelenta in domeniu si a promova bunul gust, calitatea, cafeaua de specialitate, oamenii pasionati din spatele barului, toate fiind ingrediente pentru un client final mai educat si mai pretentios.

Mai multe fotografii de la eveniment se gasesc si pe topicul dedicat evenimentului de pe Forumul Espressoman.

 

 

“Espressoarele” automate NU sunt espressoare si NU fac ESPRESSO !

 

Pentru ca am vorbit de multe ori despre espressoarele automate si modul cum ele nu fac ESPRESSO, desi in reclama fiecaruia se divinizeaza robotelul, o sa ma abtin de data aceasta si o sa las vocea forumistilor sa se auda. Nu incetez sa fiu uimit de reactiile fabuloase ale celor care au abandonat capsulele si automatele, iar acum beau pentru prima oara in viata un ESPRESSO acasa, dupa ani de zile in care pur si simplu nu s-au gandit ca in mediul casnic s-ar putea obtine ceva de genul:

Daca shot-ul de mai sus se cheama ESPRESSO, atunci ceea ce produce un automat nu poate fi decat un surogat, o imitatie, o amagire. Totul cu pretul unei fiabilitati “de invidiat”.

Dar hai sa luam microfonul si sa intrebam cetatenii de pe forum 🙂

MirceaT:

“Espressoarele automate au o constructie complexa din cauza ca trebuie sa ne scuteasca de anumite operatiuni manuale. De aceea apar multe zone care permit acumularea de cafea veche.
Utilizatorul obisnuit goleste containerele cu reziduuri si mai porneste periodic curatarea automata.
Acea curatare automata este foarte superficiala, are efecte partiale pe traseul de la camera de infuzare pana la teava de evacuare. Asta este foarte putin, dupa parerea mea.
O curatare serioasa presupune:
– extragerea grupului de infuzare din aparat, demontarea lui, spalarea pieselor si operatiunile inverse de asamblare
– demontarea rasnitei si curatarea ei, mai rar, dar necesar
– curatarea macar a altor parti interioare care sunt accesibile fara demontarea completa a aparatului
Unele automate au avantajul ca permit extragerea usoara a grupului de infuzare din aparat. Dar demontarea si curatarea rasnitei incorporate? Asta este oricum o provocare serioasa pentru utlizatorul obisnuit. Un video despre curatarea grupului de infuzare pentru cei interesati.

Dar, asa-i ca nu este suficienta simpla spalare a grupului de infuzare? Trebuie demontat practic piesa cu piesa. De ce insist pe curatarea serioasa a unui espressor automat? Pentru ca eu m-am speriat cand am vazut ce se s-a dezvoltat in interiorul unui espressor Jura Impressa E85 pe care l-am demontat:

Cafeaua, umezeala si caldura fac minuni, sunt mediu ideal pentru mucegaiuri si bacterii. De atunci am trecut pe aparate cat mai simplu de intretinut. Preocupari pe tema mucegaiului am gasit mai mult in limba germana. Cine este interesat poate cauta pe Google dupa “Schimmelbildung in Kaffeevollautomaten”.
Un material video relevant pentru exemplificare!:

Mai are cineva pofta sa foloseasca espressoare automate? Atunci hai sa vedem ce puteti gasi sub carcasa, pentru ca multi traiesc cu impresia ca un automat insemna o apasare de buton, fara alte griji, face el singur si autocuratare:

In final, vreau sa mai fac o precizare: automatele de cafea nu sunt espressoare! Nu poti obtine cafea tip espresso la un automat. Iar daca se va obtine vreodata, va fi departe de extractia optimala obtinuta pe un espressor adevarat. Cine a lucrat pe un espressor stie cat de mica este marja de manevra intre o subextractie si supraextractie. Motive?

Automatul nu isi regleaza gradul de macinare dupa vechimea cafelei sau cantitatea rasnita.
Automatul trebuie alimentat cu cafea mai multa decat pentru o extractie, tot timpul va avea in rezervor boabe de cafea rasuflate.
Automatul macina cam intre 7-11 grame de cafea la o infuzare, pe cand cele mai apreciate extractii se obtin la un dozaj de 17-19grame.
Automatul nu niveleaza si nu omogenizeaza corect macinatura din sita.
Automatul macina si tampeaza foarte conservativ pentru a evita blocarea aparatului.
Automatul nu are nicidecum stabilitate termica, apa ajungand peste cafea cu o temperatura haotica, nemasurabila.
Automatul produce de obicei o curgere apoasa, cu decolorare rapida, fara crema. Infuzia tip espresso are o curgere emulsionata puternic, de culoare tigrata de minim 20 sec.
Automatul produce o spuma care nu este crema de espresso, pentru ca se obtine prin artificii tehnice (presurizare si fortare iesire lichid printr-o gaurica).

Deci partea lichida cu substante dizolvate si in suspensie are alta structura decat espresso pentru ca infuzarea s-a facut la alti parametri.

Adaug o parere suplimentara extrasa de pe Wikipedia germana Espressomaschine , tradusa selectiv:

“Aceste masini, de cele mai multe ori, nu pot produce un espresso italian adevarat, in contrast cu prezentarea pe care ne-o promoveaza producatorii. Motivul – grupul de infuzare din plastic, care nu rezista presiunii de infuzare care este necesara pentru o preparare corespunzătoare de espresso”

 

RaduCarutasu:

“Si eu am explicat peste tot, unde am avut ocazia, ca un automat nu este un expresor iar bautura livrata nu este un espresso. Sunt aparate complet diferite iar tu ai aratat, in insiruirea de argumente de mai sus si de ce. Fiecare se adreseaza cate unui public, cu profile de consumatori de cafea diferite.

Pentru automate consumatorul este unul de genul grabit, fara preocupare pentru detalii, comod si mai putin pretentios iar pentru espresoare semiautomate serioase, consumatorul este unul avizat, cu gusturi mai sofisticate, aplecat spre detaliu si perfectiune si dispus sa invete.

De cele mai multe ori primii trec in categoria a doua si foarte rar invers!

Ce este interesant este faptul ca utilizatorii de automate au asteptari apropiate de cele ale utilizatorilor de expresoare si isi imagineaza ca pot bea espresso la fel ca si cei din urma. Daca primul doreste doar sa apese pe un buton si sa se bucure de perfectiune , cel de-al doilea depune un oarecare efort pentru aceasta. Acest efort reprezinta tocmai masura diferentelor de calitate a rezultatelor din ceasca . De aici si numeroasele nemultumiri si frustrari ca, desi producatorii ii imbie cu reclame frumoase si liste cu paramerti tehnici ametitori, cand incep sa ii “ceara” automatului rezultatele promise , acesta se ” incapataneaza” si nu livreaza in ceasca decat ceea ce poate si pentru care a fost construit sa prepare in mod real.

Doar Fat Frumos reusea in povesti sa faca din martoaga din grajd un cal superb si care zbura ca un F16, dandu-i sa manance jaratec 🙂
Automatele nu prea vor sa se transforme in espresoare nici daca li se dau cele mai proaspete boabe de cafea.”

Extractii reusite tuturor, desigur, cu un espressor semiautomat, oricare ar fi el, rasnita separata si cafea proaspat prajita!

Despre French Press, cu pasiune si cafea buna

Cafea French Press

* photos credit: rogersfamilyco.com / grindsandgraphite.tumblr.com

*Articol scris cu pasiune de catre userul forumului Espressoman, Eugenm

Ca orice metoda de preparare a cafelei cel mai mare “secret” in obtinerea unei cesti perfecte la french press este rabdarea de a experimenta. Sunt destul de multe variabile ce concura la obtinerea unei cafele perfecte pregatite la presa franceza : temperatura apei, calitatea apei, gradul de macinare, timpul de infuzie si cantitatea.

Daca aceasta este metoda voastra preferata de prepararea a cafelei va sfatuiesc sa va documentati “experimentele”, altfel pe masura ce timpul trece reglajele fine se uita, cel putin in cazul meu. Pentru orice tip de cafea in principiu am abordari diferite si atunci incerc sa le notez. Singura variabila pe care am setat-o la o valoare constanta este cantitatea de cafea, 18-19 g pentru doua cesti de cca 130ml fiecare.

Gradul de macinare este un aspect ce necesita experimentare functie de fiecare tip de cafea, cat de proaspata este, cum este prajita si ce arome vreti sa puneti in evidenta. In trecut eu cumparam cafea proaspat prajita si ceream sa fie macinata pentru presa franceza, acest “arnajament” a functionat o perioada pana cand am descoperit ca : (1) odata macinata, cafeaua isi pierde aroma in fiecare zi astfel incat dupa maxim 5 zile devine “plata” la gust si (2) esti la mana celui care macina asa incat este greu sa “descoperi” gradul de macinare perfect pentru acel tip de cafea. Motiv pentru care in ultimul an de zile mi-am macinat singur cafeaua, folosind o incredibila rasnita turceasca mostenita de la socri, asa cum de mult nu se mai fabrica. Nu am mare lucru de reprosat acestei rasnite, intrucat am reusit sa scot cat de mult am putut din ea dar din pacate cea mai “grosiera” macinatura tot fina era pentru presa franceza. Asa ca a trebuit sa schimb dramatic timpul de infuzare, ajungand si pe la 2:45 minute, cu mentiunea ca tot nu am reusit sa elimin complet acea nota de amareala care pune un pic in umbra aromele caracteristice soiului respectiv, dar cel putin am reusit sa imi creez o rutina in a macina zilnic cafea si m-a fortat sa ies din zona de confort si sa incerc sa scot maximum din “uneltele” ce le am la dispozitie. Momentat sunt FOARTE fericit, in sfarsit Orphan Espresso USA a finalizat ansamblarea rasnitei LIDO 2 comandate de mine din Aprilie, asa ca in maxim 10 zile incep un nou capitol in viata mea de cafegiu amator.

Presa franceza

Mult timp am folosit apa imbuteliata, schimband multe marci functie de caracteristicile afisate pe eticheta (cautam ape cu continut minim de Ca si Mg) si din pacate tot nemultumit am fost ! Pana intr-o zi in care am cumparat un filtru de carbon activ de la o marca destul de comercializata la noi si am inceput sa folosesc numai apa de la robinet. De atunci eu imi pastrez parerea ca cea mai buna apa este cea de la robinet (cel putin in cazul Bucurestiului, sectorul 1), cu conditia sa te asiguri ca orice reziduu de rugina sa fie inlaturat si sa scazi cat de mult posibil resturile de clor rezultate din procesul de tratare a apei. Parametrii de furnizare Apa Nova se gasesc aici.

Pentru a putea “scoate” maximum de prospetime din boabele de cafea, am mai achizitionat si un recipient cu 2 supape, care reuseste sa imi “prelungeasca” viata boabelor de cafea cu inca cateva zile : aici se afla parerea celor de la Seattle Coffee Gear, pentru cine este interesat. Altfel, exista si pe forum o discutie in acest sens.

Pentru a nu afecta temperatura apei folosesc o presa de la Bodum cu pereti dublii din inox si sunt FOARTE incantat. Inainte foloseam o presa franceza normala si obisnuiam sa o acopar cu un prosop foarte gros ca sa mentin temeperatura apei cat de cat constanta. Modelul este acesta, care pe langa peretii dubli mai are si o garnitura suplimentara de silicon pe sita, astfel incat nu am avut niciodata neplacerea de a ma trezi cu zat in ceasca de cafea.

Restul sunt mici detalii:
– Nu torn niciodata apa deodata peste macinatura, ci folosesc stilul pentru V60, saturare treptata a cafelei ;
– Nu astept niciodata sa dea apa in clocot, cad vad ca momentul fierberii se apropie, opresc aragazul si numar pana la 10 ;
– Dupa cca un minut “sparg” crusta si omogenizez lent ca sa pot obtine si un pic de caimac ;
– Nu apas sita niciodata brusc, ci incet de tot, astfel incat imi ia si 20-30 de secunde pana la un “capat de cursa” ;
– Intotdeauna folosesc un cronometru.

Atentie, caci in functie de gradul de macinare trebuie sa adaugati mai multa apa sau sa micsorati cantiatea. Cu cat macinatura este mai fina trebuie sa mariti usor cantiatea de apa! Un tutorial de preparare a fost scris si de userul radudani, aici.

Sper ca iubitorii acestei metode sa gaseasca in cele de mai sus cateva idei folositoare. Topicul de pe Forumul Espressoman, dedicat metodei french press, se afla aici.

 

Cafeneaua de mall se schimba – Manufaktura by Doncafe

In peisajul bucurestean si nu numai, aveam deja o serie de cafenele consacrate ca fiind repere pentru bunul gust in cafea, locatii care au reusit sa converteasca mii de consumatori de la un biet Jacobs sau Julius Meinl la o cafea de origine sau de specialitate, proaspat prajita. Nume ca Origo, Guido, Coftale, Steam, Black Eye, chiar si Tucano pe alocuri etc. au intrat deja in folclorul cautatorilor de cafenele de calitate. E de aplaudat tot ce fac acesti pionieri, iar pe forumul Espressoman s-a scris mult despre fiecare. Dar ce ma face sa scriu pe blog, un loc al sintezelor mai putin concentrate, pe intelesul tuturor, despre Doncafe si ce cauta acest brand printre numele de mai sus? Nu, nici gand de advertorial 🙂 Doar ca m-a impresionat ce rapid s-a propagat pana in Romania isprava neasteptata a Starbuks de a face o cafenea cu microprajitorie in Seattle.

Agentia de PR McCann (printre cele mai tari worldwide), s-a ocupat de lansarea ca la carte a primei locatii Manufaktura by Doncafe, in Mega Mall, unde se bea cu totul altceva decat binecunoscutul pelin al marcii cu pricina, noua denumire pentru aceste boabe fiind “Doncafe Fresh”. Printre altii, am primit si eu o invitatie, la un eveniment cu dress code smart casual, unde initial mi s-a parut ca nu cunosc pe nimeni, fiind cam stingher intre atatea gulere albe, scoici, raci, craci, delicatese… Adica ma asteptam sa fie mai multa lume din “cafea”, cativa dintre ei venind intr-un final (Silvia SCAE, Paul si Alex Hotspot, Katy Beatrice etc.)

Incep direct cu ce ne intereseaza, cafeaua.

Planurile analizei acestei locatii, Manufaktura Doncafe, pot merge paralel pana la un moment dat, dupa care inevitabil se despart, drumul prajitorilor artizanali fiind batatorit cu foarte putine compromisuri in ceea ce priveste gustul, iar drumul consumului de mall fiind pe alta strada. Deocamdata.

Nu pot spune dupa experienta lansarii ca am baut cafele proaste, dar nici ca am simtit vreo clipa ca s-ar apropia de Sarkis, Ecuator, Origo, Yume, Hot Spot, Guido, Papajacques etc. (aleatoriu). Dintre originile incercate Kenya Gitura mi-a placut mai mult, insa praijta la limita second crack-ului, asa incat aciditatea era de negasit in una dintre cele mai acide cafele. Nu ma mir, caci am baut candva si de la Gourmet Cafe (Dolce Nera) o Kenya dulce, chiar spre ciocolatiu 🙂 (adica un fel de Brazilia santos cu 5/5 aciditate). Ethiopia Sidamo a fost stearsa, departe de un Sidamo clasic, fructat, iar Guatemala am cedat-o in bar la jumatate caci intrecea anumite limite de bitter, cumva inacceptabile pentru majoritatea espressomanilor. Daca era pe bani, un doppio costa 14 lei, dar a fost deschiderea… 1 kg vrac va fi 140 lei. Am desfacut si acasa pachetul de Kenya pentru a trage niste duble si comparativ cu o Ethiopia de la Sarkis (asta aveam in casa azi) era o diferenta si in prajire si in culoare si in gust…foarte mare! In favoarea artizanului, bineinteles. Mai precis, din start se simte ca nu vorbim de aceeasi calitate a boabelor verzi cu a micilor prajitori buni, care aduc cafele de origine (fara sa mai vorbesc de cele de specialitate), insa niste ajustari din gradul de prajire cred ca ar scoate mai mult din respectivele cafele. Depinde doar de ei, cu precizarea ca omul de rand de la mall vrea cafele amare si “tari”, nu cu vreo tenta acida, deci nu stiu daca isi asuma cineva riscul sa nu duca boabele in prag de second crack 🙂

As fi nedrept sa nu privesc si cealalta jumatate a paharului si sa ii apreciez sincer pentru ce au facut in acesta cafenea / restaurant. Sa nu uitam ca pozitionarea este la parterul unui mall foarte vizitat din cartierul Pantelimon / Iancului, iar multi dintre oamenii care vor trece pe acolo vor fi pur si simplu “normali”. Iar contactul acesta al omului “normal” cu o cafea de origine, proaspta prajita, este esential ca si modalitate de educatie in domeniul cafelei. Mai departe, peste luni / ani, oamenii aceia vor deveni mai exigenti si vor cauta urmatorul nivel de calitate, adica microprajitoriile. Extrapoland, ce ar fi ca Doncafe sau un brand concurent, sa isi faca in fiecare mall din Romania cate o astfel de cafenea?! Am ajunge cafedocti ca si popor mai repede decat ne-am astepta. Pentru mine a fost o totala surpriza sa aud din gura unui brand de cafea, oricare ar fi el, “cafea prajita de 4 zile”, “a se consuma in maxim 5 saptamani”, “cea mai proaspata cafea din Romania” (o enormitate, desigur), totul condimentat cu 8 rasnite performante pentru fiecare origine sau blend in parte, lucru mai important decat cele doua Black Eagle de la Victoria Arduino:

E imbucurator ca s-a facut saritura peste marketing-ul originilor, caci multe marci de cafea, sesizand cumva ca al treilea val al cafelei sufla din spate, au trecut de la ambalaj stralucitor cu boabe necunoscute, la ambalaj pictat cu boabe arabica din tara X. Insa tot nu erau proaspat prajite, chiar daca de origine, deci miscarea era irelevanta in privinta gustului. Sau ma rog, daca in portofoliu se aflau blend-uri cu robusta, atunci trecerea era mare. Strauss au avut curajul sa sara direct in barca originilor proaspat prajite. E un teren slab populat deocamdata, dpdv al notorietatii conceptului, caci microprajioriile nu genereaza (din pacate) nici macar 0.5% din consumul de cafea al Romaniei si nici nu au fonduri pentru popularizarea in masa a cafelei adevarate. Astfel ca un deschizator de drumuri cu multi bani in buzunar, pica la fix. Acelasi lucru spuneam in trecut si despre Lavazza, o cafea care displace multora, dar care au avut initiativa de a trece pe pachet data prajirii / ambalarii nu doar data expirarii, ceea ce poate fi un imbold si pentru concurenta. Chiar daca nu iti place neaparat la maxim rezultatul final, important este ca cineva cu putere in piata sa vorbeasca despre fenomen si sa mai scoata romanul din capsule si prafurile pe care le vede zilnic la TV.

Si ca sa vedeti ce inseamna puterea unei corporatii atunci cand isi pune echipa in slujba unui scop (relativ nobil de data aceasta), s-a atacat inclusiv partea de tehnologie, cu o implementare touch screen de alegere a cafelei, artificiu care ar fi putut fi generator de succes chiar si pentru prajitorii nostri. Cum evolutia ne indreapta spre digitalizare, sunt curios cine o sa copie cat mai elegant ideea aceasta, ca si meniu pe site-ul propriu 🙂

Chiar daca preturile sunt usor peste medie, romanul lasa bani la mall fara prea multe resentimente, deci nu vor avea o problema aici.

Strict tehnic, am inteles ca boabele ar fi prajite intr-o locatie proprie langa Bucuresti, pe un Probat de 15kg, setari automate. Dupa 4 zile ajung in silozurile din cafenea, construite ca o retea de tevi si recipiente din inox, de unde inainteaza pana la statia de comanda si probabil exista si un switch spre bar. Nu toata lumea are un milion de euro ca sa investeasca in asa ceva, dar in ziua de azi, daca ai bani si gasesti un arhitect bun, asemenea idei vin pe banda. Buget de implementare sa existe.

Astept cu nerabdare si alte locatii de acet tip in mall-uri, caci potential exista, iar drumul a fost deschis. Poate si prima prajitorie intr-un mall cu trafic mare, cine stie… Pana atunci Manufaktura face un pas important si deschide apetitul spre un astfel de business, considerat sinucigas pana in prezent. Daca vi se pare ca am ceva cu mall-urile, asa e, sunt locuri mult prea populate de romani, la pachet cu tot felul de oribilitati de cafele, iar 100.000 de oameni trafic de weekend nu e putin ca si masa careia sa incerci sa i te adresezi.

Fotografii la rezolutie mai buna, aici.

Espressorul Gaggia Classic 2015 – o schimbare radicala, la vremea lui!

UPDATE 2019: acest model nu se mai fabrica, fiind inlocuit de Gaggia Classic 2019, cu multiple imbunatatiri.

La mijlocul secolului trecut, Achille Gaggia patenta un lucru extraordinar la acea vreme – espressorul casnic. De la Gaggia Gilda si pana in prezent au trecut zeci de ani,  timp in care producatorii de espressoare si rasnite s-au inmultit, aparatele s-au diversificat, iar prin concurenta lor consumatorii au avut de castigat, caci cu ceva atentie la detalii, puteau porni promitator in aceasta lume minunata home barista, care te face in fiecare zi sa mai descoperi cate ceva interesant din lumea aromelor de cafea. Dar ascensiunea electrocasnicelor facute in China a cuprins si lumea espressoarelor, lucru care s-a intamplat natural as spune, pentru ca din ce in ce mai multi oameni au fost incantati de posibilitatea de a-si prepara un espresso acasa, fara sa se mai deplaseze la cafenea. Din acest punct, multe componente de baza ale unui espressor au fost duse in derizoriu, de la inlocuirea boilerului cu thermoblock-ul, pana la portafiltre firave cu insertii din plastic, sisteme de presurizare imbecile cu arcuri si surubele, dimensiuni nonstandard la grup, tevi de abur stupide etc.

In toata aceasta nebuloasa, dintre espressoarele casnice accesibile pentru masele largi, brand-ul Gaggia a devenit rapid popular prin toata lumea, mai ales pentru ca a reusit inca de la inceput sa produca masinarii cu pret relativ redus dar cu influente venite din lumea profesionalelor  – valva de suprapresiune reglabila la 9Bar, portafiltru solid, diametru de 58mm la grup etc. Pasionatii le-au adoptat repede, inca din 1977 cand se lansa Baby, primul lor espressor casnic. Mai tarziu, dupa diverse variante (vezi Old White Classic) a aparut in 1991 modelul Gaggia Classic, asa cum il stiam cu totii, aproape neschimbat pe parcursul a 23 de ani. Cu un boiler de aluminiu si doua rezistente plasate in exterior, cu un grup construit mai bine ca orice casnic din categoria lui de pret, un portafiltru similar cu cel de pe profesionalele de bar Gaggia, cu o valva de presiune accesibila si reglabila usor la 9bar, cu o carcasa robusta care tinea espressorul pe loc atunci cand infiletai portafiltrul si bineinteles cu rezultate extrem de bune in ceasca , Classic a reusit sa se impuna ca cel mai vandut espressor casnic din lume si cel mai mai bun raport dotari / pret / performanta. Concurentii sai reali erau dublu la pret si nu neaparat cu rezultate clar mai bune, iar sub el era si este o prapastie mare, cu marci gen Krups, DeLonghi, Philips Saeco agatandu-se de pereti sa nu pice in golul banalitatii. Ar fi nedrept sa nu precizez ca si Gaggia mai nou, de cand a fost cumparata de catre Philips, are cateva modele in prapastia pomenita mai sus, de care va indemn sa va feriti – Grand Prestige, Gran Deluxe, Carezza.

Dar va mai amintiti probabil faza din Tom si Jerry, cand Spike ii spunea catelusului sau, stand in hamac, “reeeeelaaax”, iar la scurt timp cade o bila de bowling peste el 🙂  Cam asa era si cu pasionatii de espresso care, in numar mare, visau sa sara usor, usor din barca in deriva a chinezariilor luate impulsiv in vaporul Gaggia Classic. Pana cand brusc, a cazut la inceput de 2015 o veste soc: Gaggia Classic asa cum il stiam cu totii s-a schimbat total. Philips, detinatorul mai nou al marcii, putea sa faca o lansare mai bine gandita la nivel mondial, pentru o asa legenda a portofoliului lor, dar nu s-a intamplat asa, Classic fiind aruncat in piata brusc! Imediat cum a ajuns in Romania, m-am dus sa-l fotografiez si filmez, iar rezultatele vi le prezint in cele ce urmeaza.

Analiza noilor specificatii tehnice si a componentelor

Per ansamblu, aspectul exterior este neschimbat, doar tabla de inox (mai groasa ca pe un Lelit) fiind ceva mai bine finisata.

Portafiltrul este acelasi, la fel de solid, compatibil / similar cu cel de pe profesionalele de bar Gaggia, cu exceptia picuratorului de plastic, o reducere de cost de productie aplicata pe noul Classic, caci inainte era din inox. Din fericire, filetul a ramas 3/8, deci compatibil cu profesionalele si gasiti la orice magazin de piese un picurator din inox la 10-15 lei (mai nou se ofera gratuit, daca esti de pe Espressoman si soliciti asta in formularul de discount). Pentru ca obiceiul este sa bei duble intr-o singura ceasca de 60ml, vi-l recomand pe cel cu o singura iesire. Altfel, se poate desfileta oricand partea de plastic si lichidul va curge prin orificiul ramas.

Sitele au ramas aceleasi, presurizate, dar s-a schimbat tumburusul cu o palnie, pentru  ca primul se pierdea foarte des. Oricum, presurizarea este pentru cine nu doreste sa obtina un espresso in parametrii corecti si foloseste espressorul cu o cafea gata maicnata, ceea ce este o blasfemie!  🙂 Espresomanii cumpara cu minim 12 lei o sita normala nepresurizata pentru 14g, de la orice profesional care foloseste diametrul de 58mm, arunca tumburusul / palnia la cos si lasa cafeaua sa curga natural prin sita ciuruita. Am scris aici despre presurizare.

Butoanele panoului frontal nu mai sunt tip comutator ci functioneaza prin apsare. Unii le vor regasi mai ok asa, cele din trecut fiind mai “industriale”. Dar mie imi placea varianta veche. Si in cazul Lelit spre exemplu, espressoarele sub 2000 de lei au butoane prin apasare, iar cele peste 2000 de lei folosesc comutatoarele.

Teava de aburi este clar mai buna decat in trecut si din testele facute nu se mai simte nevoia schimbarii cu o teava de Rancilio. Daca inainte, dupa indepartarea accesoriului inutil panarello, ramaneai cu un cap ascutit de plastic, teava metalica fiind prea scurta, acum cand dai la o parte plasticul panarello ramane o teava foarte ok pentru frotarea laptelui, putand obtine rezultate similare cu modificarea din trecut cu teava de Rancilio. Diferenta este ca teava de acum este ceva mai scurta decat teava de Rancilio pe care o montau multi pasionati. Din cate am observat, nici nu cred ca mai merge facuta vreo modificare in acest sens pe noul Classic. Ca sa nu va ardeti degetele, eu as pastra si mansonul de plastic, dar l-as decupa cu un cutit si l-as urca mai sus, astfel incat sa puteti manevra in siguranta teava de aburi.

Acum haideti sa desfacem capacul si sa vedem ce se ascunde inauntru, incepand cu anul 2015:

Spre comparatie, iata o poza cu interiorul unui Classic fabricat pana in 2014:

Asadar, se observa o multitudine de schimbari si as puncta:

– schimbarea boilerului de aluminiu de 100ml, patentat Gaggia, ce avea doua rezistente de cate 700W plasate in pereti, cu un boiler de inox de 200ml si o rezistenta de 1300W. Sunt zvonuri ca boilerul ar fi chiar de 250ml, dar astept confirmari pe aceasta tema. Probabil este cea mai discutata schimbare din interiorul noului Classic, insa la fel de discutat a fost si boilerul de aluminiu, fiind foarte dese referirile negative la adresa acestui material pe aparatele Gaggia. Foarte multi nici nu vor sa auda de acest material, altii au idolatrizat boilerul patentat Gaggia de atatia zeci de ani si il considera amprenta acestei marci pe linie de espressoare, iar altora pur si simplu nu le pasa, concentrandu-se pe rezultatul din ceasca. Asa arata noul boiler:

grupul imi placea mai mult pe vechiul Classic, avand suplimentar si o placheta de dispersie dupa ce scoteai sita dusului, care a disparut intre timp, grupul noului Classic parand tras la indigo dupa mai vechiul Pure, iesit din fabricatie intre timp.

renuntarea la electrovalva, piesa ce ajuta la evitarea stropirii atunci cand scoteam portafiltrul imediat dupa extractie, cu precizarea ca producatorul a introdus termenul de “valva mecanica” in locul ei, ca o masura de fiabilitate mai lunga, de fapt o piesa existenta si pe modelele mai vechi. Oricum, nici una nici alta nu erau expuse defectarii decat in cazul unei intretineri proaste. Pana la urma, daca vrei componente mai avansate, iti asumi si riscul defectarii lor in timp. Dispare insa necesitatea / posibilitatea backflush-ului, o obligatie de intretinere a posesorilor de espressoare cu electrovalva dar si o modalitate de a-ti mentine grupul curat. Deocamdata, Gaggia Baby Black are electrovalva, la 1000 de lei, deci exista alternative daca tinem la aceasta piesa.

– introducerea unui modul electric de economisire, in conformitate cu noile normele UE pentru espressoarele casnice, ceea ce inseamna ca la fiecare 10 minute de neatingere a niciunui buton, espressorul intra in standby, iar atunci cand simte ca apa din boiler a scazut sub o anumita temperatura se aprinde singur pentru inca 10 min. si porneste rezistenta pentru recuperarea temperaturii. Pentru cine nu urmareste calitatea lichidului din ceasca, acest modul poate fi un bun economizor, dar pentru ceilalti va fi un amanunt la care trebuie sa fie atenti cand isi fac un espresso, pentru ca ar fi recomandata o incalzire initiala de 20-30 de min. (chiar daca manualul spune 3 min.), pentru rezultate cat mai bune, iar daca intrarea in standby te prinde in alta camera, modulul va comanda oprirea rezistentei. Dar sinceri sa fim, mai ales dimineata, majoritatea posesorilor de espressoare mici trec foarte rar de 10-15 minute timp de incalzire, asa ca sunt sanse mari sa fie in preajma espressorului la intrarea in standby, pentru a apasa un buton. Daca as fi un nou posesor, singur sau la un atelier sau rugand un forumist, as face un bypass peste acest modul eco, indiferent cate pet-uri si baterii am reciclat la viata mea 🙂

– schimbarea valvei de aburi metalice pozitionata direct pe boiler, ce se termina cu o rotita, cu o valva din plastic ce se termina intr-un comutator start / stop, legata cu un furtun de boiler. Ce-i drept, pe forumurile de pasionati dar  si pe email am vazut defectari ale rotii care nu mai strangea perfect sau defectarii ale valvei, din care picura. Sistemul start/stop este des intalnit la tevile de aburi ale espressoarelor semipro si pro, dar sub alta forma mai riguroasa evident, asta pentru ca nu ai nevoie de putere intermediara si e mult mai comod sa ai doua pozitii, ideal printr-un joystick. Ramane de vazut in cazul Classic cat de fiabila va fi solutia aleasa. Dar ca functionalitate e muuult mai ok asa.

– disparitia valvei de suprapresiune (OPV) reglabila la 9bar cu o simpla rotire de surub, in favoarea unei valve atasate direct de pompa, care totusi nu arata atat de neprietenoasa ca cea de pe Evolution (pentru cine isi mai aminteste) si pare ca ar putea fi reglata din acel filet ce adaposteste un arc. Aici mai trebuie sa asteptam review-uri de la cei care au facut aceasta modificare. Oricum, solutia veche era cea mai profi posibila pentu un espressor de 300E.

– inlocuirea pompei Ulka EX5 de 48W cu alta de la Defona (model Pheonix 50 A2P 03) de 53W, zice-se cea mai puternica de pe segmentul espressoarelor casnice. Probabil ar trebui ca diferenta de putere sa se vada in fiabilitate (prin solicitarea resimtita mai putin in componente), insa aici e nevoie de niste masuratori mai precise nu putem face supozitii doar din specificatii tehnice.

Exista pe youtube si un clip cu filmarea componentelor interioare, in cazul in care vreti sa aveti o alta perspectiva.

 

Testarea comparativa, marele moment

Dupa insiruirea diferentelor tehnice, urmatorul pas relevant era testarea noului Classic alaturi de vechiul Classic. Nerabdarea a fost mare si imediat cum a ajuns primul transport in Romania, importatorul Gaggia ne-a pus la dispozitie cate un exemplar din fiecare, cu amabilitatea service-ului ca si locatie de intalnire si a colegului RaduCarutasu de pe forum ca si partener experimentat si obiectiv. Cumva a riscat si importatorul, caci putea sa iasa nasol review-ul, iar rezultatele ar fi  fost oricum facute publice, dar se pare ca a avut noroc  🙂

 *semnalez o eroare a noastra la primul shot, dar care nu a afectat rezultatele – portafiltrele au fost schimbate intre ele, insa mereu Classic 2015 a stat in stanga, iar cel vechi in dreapta. 

Am mizat pe doua sortimente de cafea de origine, Brazilia si Ethiopia, de la un prajitor apreciat, mainstream sa-i spunem, popular printre utilizatorii de Classic, incercand sa reproducem conditii identice de extractie (pe cat posibil). Arsenalul folosit: doua site VST de 18g, tamper dinamometric Concept Art setat pe 13kg forta, rasnita mea Vario, 19g/doza de 60ml, cantarite la zecimala, espressoarele lasate 20 de minute la incins initial, apoi pe toata perioada sederii noastre, cu atentie la noul Classic sa apasam butonul de power atunci cand dorea sa intre in standby. Dupa cateva shot-uri de incercare / calibrare, am ales doua extractii de espresso si doua sesiuni de frotare, cand am crezut ca suntem pregatiti sa filmam.

Incep direct cu ce am concluzionat – de fiecare data Gaggia Classic 2015 a fost mai bun, shot-ul fiind mult mai aromat si cu un retrogust lung si pronuntat. Deja, imediat cum miroseai shot-urile iti dadeai seama. De precizat ar fi ca in cazul Braziliei, pe care Radu o luase pentru birou unde are un Lelit PL41TEM, nu a recunoscut aceleasi arome pe care le stia intr-o cafea Sud-Americana, ci niste nuante diferite, demne de alte teritorii, deci niciun aparat dintre cele doua nu a nimerit raspunsul corect. Nici nu ma indoiam ca Lelit este mai bun decat Gaggia. Insa dintre ele, noul Classic a scos cea mai placuta si cu adevarat aromata cafea. Dupa cum se va vedea si in clip, crema mai multa am obtinut in shot-ul facut pe vechiul Classic, insa la gust Brazilia nu spunea absolut nimic decat corp mult prea pronuntat si bitter puternic, iar la Ethiopia un gust mai “scurt” si mai lipsit de nuante. De ce? Nu stiu! Puteti si voi sa experimentati aceste diferente daca va intalniti doi posesori de new si old Classic, caci noi nu am facut nimic special decat sa le punem unul langa altul, in conditii similare. Ar fi fost de vazut si comportamentul celor doua pe o cafea prajita light. Un lucru interesant, desi usor de intuit, nici dupa o ora tava de cesti nu frigea la noul Classic, spre deosebire de vechiul, si asta datorita boilerului de inox, care cedeaza mai greu caldura, pe langa rezistentele plasate in exterior pe vechiul Classic. Deci cestile ar trebui incalzite cu apa fierbinte in cazul noului Classic, caci 20 de minute sa spunem, nu ar fi un timp suficient pentru asta.

Frotarea de lapte – pe noul Classic am dat jos cele doua elemente de plastic de pe teava, ramanand doar inoxul ca in cazul unui Lelit PL41E/EM, iar pe vechiul Classic am dat jos primul plastic (panarelo) ramanand cu acel varf ascutit tot din plastic, altfel era prea scurta teava. Cu o teava de Silvia se lucreaza mai usor pe vechiul CLassic, dar pe noul nu e nevoie, cum se vede si in pozele initiale teava fiind ok, doar putintel cam scurta, de unde si preferinta pentru o lattiera de 300-350ml nu de 600. Noi am lucrat cu una de 600 si a trebuit o atentie mai mare, caci se lovea marginea canii de carcasa. Daca la prima incercare tot pe noul Classic a iesit mai fina crema, identica cu Lelit-ul de la birou, la a doua incercare, cand si-a facut si Radu mana mai bine, crema a iesit identica pe ambele. Deci la acest capitol nu putem da un verdict favorabil unuia sau altuia, poate doar precizarea ca pe noul Classic nu mai e nevoie sa schimbi teava de aburi si din ce am vazut nici nu cred ca se mai poate.

Tragem linie ————————– si ne pregatim pentru concluzii.

Multa vreme am urmarit forumurile de afara si chiar grupul international dedicat utilizatorilor de Gaggia, si pe parcursul a zeci de ani, la categoria espressoare SBDU de talie mica, nu am observat niciodata un espressor care macar sa-l concureze serios pe Classic, ce sa mai vorbim de a-l intrece, la capitolele pret / constructie / performante. Modificat in fel si chip, a fost transformat intr-un mic tanc, fiabil, prietenos si cu incepatorii, ofertant si pentru cunoscatori inclusiv ca potential de modificare. Dar timpul a trecut si brand-ul Gaggia a fost absorbit de o corporatie, Philips in speta, acolo unde profitabilitatea este pe primul plan, iar comunitatile de pasionati pe locul 5..6 sau mai departe. Pentru a deveni rentabile, aceste espressoare trebuie sa se adreseze unei mase cat mai mari de oameni, nu doar celor de pe forumuri. Multi dintre acei oameni au strambat in trecut din nas la boilerul din aluminiu si l-au asociat cu Alzheimer, au folosit apa de la robinet sau minerala si li s-a infundat electrovalva, l-au uitat in priza pana au venit de la serviciu si s-au speriat de kW consumati, au pierdut tumburusul din plastic ce se folosea o data cu sita presurizata, au incercat sa umble la valva OPV auzind de “9bar” si s-au trezit ca le curge apa din espressor, au strans neglijent de tare roata de aburi si a inceput sa picure din valva sau sa nu se mai inchida corect, nu au vrut sa auda de intretinerea corecta prin desfacerea si curatarea elementului de alama din grup caci imbusul necesar era un instrument greu de gasit etc.  Sunt motive de schimbare ce ies la iveala mult mai repede la focus grupurile facute de corporatii inainte de schimbarea si lansarea unui produs nou, decat “inginerismele” pasionatilor de pe forumurile de specialitate. Cred ca este clar pentru toata lumea ca o corporatie nu este tot aia cu o afacere de familie. Ca si contraexemplu, putem lua cazul Lelit, care atunci cand constata o nemultumire sau o nevoie a utilizatorilor “prosumer”, forumisti de obicei, problema este rapid analizata si se implementeaza o solutie sau se vine cu un model nou. Gaggia, facand parte din Philips, nu are asemenea trasee scurtcircuitate ci apeleaza la analiza de mai sus. Asadar, in ciuda aparentei de downgrade, Gaggia Classic 2015 este un upgrade din punctul de vedere exprimat in acest paragraf.

Daca ne imaginam un Classic 2015 cu PID, manometru si ale facilitati de la espressoarele ceva mai scumpe, aflati ca este imposibil acest lucru si cu siguranta nu se va intampla prea curand, dintr-un motiv simplu  – inregistrarea in evidentele Uniunii Europene este facuta la categoria produse casnice. In comparatie, Lelit, Isomac, Rancilio etc. si-au trecut espressoarele casnice in categoria descrisa de UE ca “profesionale”, de unde si flexibilitatea mai mare in adaugarea de specificatii si elemente tehnice mai bune.

Din punctul meu de vedere, tinand cont ca la testul back to back a iesit intotdeauna mai bine in privinta gustului din ceasca, marele regret in privinta lui Gaggia Classic 2015 este electrovalva si introducerea modulului de economisire, alaturi de redesenarea grupului vechi sau mai exact copierea de pe Pure. Eu am avut Pure in trecut si de multe ori aveam senzatia ca espresso-ul iese destul de rece, desi aparatul era decalcifiat si supraincalzit. La test nu am simtit acest lucru in niciun caz, probabil datorita boilerului diferit a lui Gaggia Classic 2015, de 200ml cu rezistenta de 1300W, fata de Pure care avea 100ml / 1100W. Tot de la Pure vine si acea garnitura de jos a grupului, care cred ca va trebui schimbata mai des decat cea de pe vechiul Classic (10 lei). Am mai observat pe noul Classic si o zornaiala suplimentara a tavii de reziduuri atunci cand merge pompa si ar fi indicate niste tampoane mici de cauciuc puse strategic.

Dupa aceasta experienta, nu as putea spune ca putem da un verdict clar. Schimbarile tehnice sunt clare, dar rezultatul in ceasca le contrazice si pune pe ganduri (si pe alte teste) fanii vechiului Classic. Alegerea modelului 2015 cred ca va fi pana la urma o chestiune de repartizare a bugetului in raport cu rasnita dar si o chestiune de preferinta pentru cine vrea boiler din inox neaparat, chiar daca intr-un espressor mai slab tehnic decat altele din zona de 1500 lei. Ma rog, pasionatii Espressoman au acces direct la importator, cu celebrele reduceri, iar la 990 de lei privesti altfel masinaria aceasta decat la 1300.  Dar ca si plaja de alegeri, eu as puncta si singurele alternative viabile, relativ apropiate ca buget: Gaggia Classic 2019 (vechiul Classic cu boiler din aluminiu, reeditat cu teava profesionala, 1550 lei + tamper) si Lelit PL41LEM (1650 lei + tamper), pentru banii dati in plus fata de Classic 2015 primind un espressor cu piese de alama in interior si mai multe componente metalice in general, electrovalva ce ajuta (dar si obliga) la intretinerea espressorului si a grupului, picurator metalic si site nepresurizate din fabrica, teava profesionala de aburi si putere de aburi superioara.  Daca va incanta diferentele si nu umblati la bugetul de rasnita, ambele variante sunt tehnic mai bune.