Home

UPDATE 2019: acest model nu se mai fabrica, fiind inlocuit de Gaggia Classic 2019, cu multiple imbunatatiri.

La mijlocul secolului trecut, Achille Gaggia patenta un lucru extraordinar la acea vreme – espressorul casnic. De la Gaggia Gilda si pana in prezent au trecut zeci de ani,  timp in care producatorii de espressoare si rasnite s-au inmultit, aparatele s-au diversificat, iar prin concurenta lor consumatorii au avut de castigat, caci cu ceva atentie la detalii, puteau porni promitator in aceasta lume minunata home barista, care te face in fiecare zi sa mai descoperi cate ceva interesant din lumea aromelor de cafea. Dar ascensiunea electrocasnicelor facute in China a cuprins si lumea espressoarelor, lucru care s-a intamplat natural as spune, pentru ca din ce in ce mai multi oameni au fost incantati de posibilitatea de a-si prepara un espresso acasa, fara sa se mai deplaseze la cafenea. Din acest punct, multe componente de baza ale unui espressor au fost duse in derizoriu, de la inlocuirea boilerului cu thermoblock-ul, pana la portafiltre firave cu insertii din plastic, sisteme de presurizare imbecile cu arcuri si surubele, dimensiuni nonstandard la grup, tevi de abur stupide etc.

In toata aceasta nebuloasa, dintre espressoarele casnice accesibile pentru masele largi, brand-ul Gaggia a devenit rapid popular prin toata lumea, mai ales pentru ca a reusit inca de la inceput sa produca masinarii cu pret relativ redus dar cu influente venite din lumea profesionalelor  – valva de suprapresiune reglabila la 9Bar, portafiltru solid, diametru de 58mm la grup etc. Pasionatii le-au adoptat repede, inca din 1977 cand se lansa Baby, primul lor espressor casnic. Mai tarziu, dupa diverse variante (vezi Old White Classic) a aparut in 1991 modelul Gaggia Classic, asa cum il stiam cu totii, aproape neschimbat pe parcursul a 23 de ani. Cu un boiler de aluminiu si doua rezistente plasate in exterior, cu un grup construit mai bine ca orice casnic din categoria lui de pret, un portafiltru similar cu cel de pe profesionalele de bar Gaggia, cu o valva de presiune accesibila si reglabila usor la 9bar, cu o carcasa robusta care tinea espressorul pe loc atunci cand infiletai portafiltrul si bineinteles cu rezultate extrem de bune in ceasca , Classic a reusit sa se impuna ca cel mai vandut espressor casnic din lume si cel mai mai bun raport dotari / pret / performanta. Concurentii sai reali erau dublu la pret si nu neaparat cu rezultate clar mai bune, iar sub el era si este o prapastie mare, cu marci gen Krups, DeLonghi, Philips Saeco agatandu-se de pereti sa nu pice in golul banalitatii. Ar fi nedrept sa nu precizez ca si Gaggia mai nou, de cand a fost cumparata de catre Philips, are cateva modele in prapastia pomenita mai sus, de care va indemn sa va feriti – Grand Prestige, Gran Deluxe, Carezza.

Dar va mai amintiti probabil faza din Tom si Jerry, cand Spike ii spunea catelusului sau, stand in hamac, “reeeeelaaax”, iar la scurt timp cade o bila de bowling peste el 🙂  Cam asa era si cu pasionatii de espresso care, in numar mare, visau sa sara usor, usor din barca in deriva a chinezariilor luate impulsiv in vaporul Gaggia Classic. Pana cand brusc, a cazut la inceput de 2015 o veste soc: Gaggia Classic asa cum il stiam cu totii s-a schimbat total. Philips, detinatorul mai nou al marcii, putea sa faca o lansare mai bine gandita la nivel mondial, pentru o asa legenda a portofoliului lor, dar nu s-a intamplat asa, Classic fiind aruncat in piata brusc! Imediat cum a ajuns in Romania, m-am dus sa-l fotografiez si filmez, iar rezultatele vi le prezint in cele ce urmeaza.

Analiza noilor specificatii tehnice si a componentelor

Per ansamblu, aspectul exterior este neschimbat, doar tabla de inox (mai groasa ca pe un Lelit) fiind ceva mai bine finisata.

Portafiltrul este acelasi, la fel de solid, compatibil / similar cu cel de pe profesionalele de bar Gaggia, cu exceptia picuratorului de plastic, o reducere de cost de productie aplicata pe noul Classic, caci inainte era din inox. Din fericire, filetul a ramas 3/8, deci compatibil cu profesionalele si gasiti la orice magazin de piese un picurator din inox la 10-15 lei (mai nou se ofera gratuit, daca esti de pe Espressoman si soliciti asta in formularul de discount). Pentru ca obiceiul este sa bei duble intr-o singura ceasca de 60ml, vi-l recomand pe cel cu o singura iesire. Altfel, se poate desfileta oricand partea de plastic si lichidul va curge prin orificiul ramas.

Sitele au ramas aceleasi, presurizate, dar s-a schimbat tumburusul cu o palnie, pentru  ca primul se pierdea foarte des. Oricum, presurizarea este pentru cine nu doreste sa obtina un espresso in parametrii corecti si foloseste espressorul cu o cafea gata maicnata, ceea ce este o blasfemie!  🙂 Espresomanii cumpara cu minim 12 lei o sita normala nepresurizata pentru 14g, de la orice profesional care foloseste diametrul de 58mm, arunca tumburusul / palnia la cos si lasa cafeaua sa curga natural prin sita ciuruita. Am scris aici despre presurizare.

Butoanele panoului frontal nu mai sunt tip comutator ci functioneaza prin apsare. Unii le vor regasi mai ok asa, cele din trecut fiind mai “industriale”. Dar mie imi placea varianta veche. Si in cazul Lelit spre exemplu, espressoarele sub 2000 de lei au butoane prin apasare, iar cele peste 2000 de lei folosesc comutatoarele.

Teava de aburi este clar mai buna decat in trecut si din testele facute nu se mai simte nevoia schimbarii cu o teava de Rancilio. Daca inainte, dupa indepartarea accesoriului inutil panarello, ramaneai cu un cap ascutit de plastic, teava metalica fiind prea scurta, acum cand dai la o parte plasticul panarello ramane o teava foarte ok pentru frotarea laptelui, putand obtine rezultate similare cu modificarea din trecut cu teava de Rancilio. Diferenta este ca teava de acum este ceva mai scurta decat teava de Rancilio pe care o montau multi pasionati. Din cate am observat, nici nu cred ca mai merge facuta vreo modificare in acest sens pe noul Classic. Ca sa nu va ardeti degetele, eu as pastra si mansonul de plastic, dar l-as decupa cu un cutit si l-as urca mai sus, astfel incat sa puteti manevra in siguranta teava de aburi.

Acum haideti sa desfacem capacul si sa vedem ce se ascunde inauntru, incepand cu anul 2015:

Spre comparatie, iata o poza cu interiorul unui Classic fabricat pana in 2014:

Asadar, se observa o multitudine de schimbari si as puncta:

– schimbarea boilerului de aluminiu de 100ml, patentat Gaggia, ce avea doua rezistente de cate 700W plasate in pereti, cu un boiler de inox de 200ml si o rezistenta de 1300W. Sunt zvonuri ca boilerul ar fi chiar de 250ml, dar astept confirmari pe aceasta tema. Probabil este cea mai discutata schimbare din interiorul noului Classic, insa la fel de discutat a fost si boilerul de aluminiu, fiind foarte dese referirile negative la adresa acestui material pe aparatele Gaggia. Foarte multi nici nu vor sa auda de acest material, altii au idolatrizat boilerul patentat Gaggia de atatia zeci de ani si il considera amprenta acestei marci pe linie de espressoare, iar altora pur si simplu nu le pasa, concentrandu-se pe rezultatul din ceasca. Asa arata noul boiler:

– grupul imi placea mai mult pe vechiul Classic, avand suplimentar si o placheta de dispersie dupa ce scoteai sita dusului, care a disparut intre timp, grupul noului Classic parand tras la indigo dupa mai vechiul Pure, iesit din fabricatie intre timp.

– renuntarea la electrovalva, piesa ce ajuta la evitarea stropirii atunci cand scoteam portafiltrul imediat dupa extractie, cu precizarea ca producatorul a introdus termenul de “valva mecanica” in locul ei, ca o masura de fiabilitate mai lunga, de fapt o piesa existenta si pe modelele mai vechi. Oricum, nici una nici alta nu erau expuse defectarii decat in cazul unei intretineri proaste. Pana la urma, daca vrei componente mai avansate, iti asumi si riscul defectarii lor in timp. Dispare insa necesitatea / posibilitatea backflush-ului, o obligatie de intretinere a posesorilor de espressoare cu electrovalva dar si o modalitate de a-ti mentine grupul curat. Deocamdata, Gaggia Baby Black are electrovalva, la 1000 de lei, deci exista alternative daca tinem la aceasta piesa.

– introducerea unui modul electric de economisire, in conformitate cu noile normele UE pentru espressoarele casnice, ceea ce inseamna ca la fiecare 10 minute de neatingere a niciunui buton, espressorul intra in standby, iar atunci cand simte ca apa din boiler a scazut sub o anumita temperatura se aprinde singur pentru inca 10 min. si porneste rezistenta pentru recuperarea temperaturii. Pentru cine nu urmareste calitatea lichidului din ceasca, acest modul poate fi un bun economizor, dar pentru ceilalti va fi un amanunt la care trebuie sa fie atenti cand isi fac un espresso, pentru ca ar fi recomandata o incalzire initiala de 20-30 de min. (chiar daca manualul spune 3 min.), pentru rezultate cat mai bune, iar daca intrarea in standby te prinde in alta camera, modulul va comanda oprirea rezistentei. Dar sinceri sa fim, mai ales dimineata, majoritatea posesorilor de espressoare mici trec foarte rar de 10-15 minute timp de incalzire, asa ca sunt sanse mari sa fie in preajma espressorului la intrarea in standby, pentru a apasa un buton. Daca as fi un nou posesor, singur sau la un atelier sau rugand un forumist, as face un bypass peste acest modul eco, indiferent cate pet-uri si baterii am reciclat la viata mea 🙂

– schimbarea valvei de aburi metalice pozitionata direct pe boiler, ce se termina cu o rotita, cu o valva din plastic ce se termina intr-un comutator start / stop, legata cu un furtun de boiler. Ce-i drept, pe forumurile de pasionati dar  si pe email am vazut defectari ale rotii care nu mai strangea perfect sau defectarii ale valvei, din care picura. Sistemul start/stop este des intalnit la tevile de aburi ale espressoarelor semipro si pro, dar sub alta forma mai riguroasa evident, asta pentru ca nu ai nevoie de putere intermediara si e mult mai comod sa ai doua pozitii, ideal printr-un joystick. Ramane de vazut in cazul Classic cat de fiabila va fi solutia aleasa. Dar ca functionalitate e muuult mai ok asa.

– disparitia valvei de suprapresiune (OPV) reglabila la 9bar cu o simpla rotire de surub, in favoarea unei valve atasate direct de pompa, care totusi nu arata atat de neprietenoasa ca cea de pe Evolution (pentru cine isi mai aminteste) si pare ca ar putea fi reglata din acel filet ce adaposteste un arc. Aici mai trebuie sa asteptam review-uri de la cei care au facut aceasta modificare. Oricum, solutia veche era cea mai profi posibila pentu un espressor de 300E.

– inlocuirea pompei Ulka EX5 de 48W cu alta de la Defona (model Pheonix 50 A2P 03) de 53W, zice-se cea mai puternica de pe segmentul espressoarelor casnice. Probabil ar trebui ca diferenta de putere sa se vada in fiabilitate (prin solicitarea resimtita mai putin in componente), insa aici e nevoie de niste masuratori mai precise nu putem face supozitii doar din specificatii tehnice.

Exista pe youtube si un clip cu filmarea componentelor interioare, in cazul in care vreti sa aveti o alta perspectiva.

Testarea comparativa, marele moment

Dupa insiruirea diferentelor tehnice, urmatorul pas relevant era testarea noului Classic alaturi de vechiul Classic. Nerabdarea a fost mare si imediat cum a ajuns primul transport in Romania, importatorul Gaggia ne-a pus la dispozitie cate un exemplar din fiecare, cu amabilitatea service-ului ca si locatie de intalnire si a colegului RaduCarutasu de pe forum ca si partener experimentat si obiectiv. Cumva a riscat si importatorul, caci putea sa iasa nasol review-ul, iar rezultatele ar fi  fost oricum facute publice, dar se pare ca a avut noroc  🙂

 *semnalez o eroare a noastra la primul shot, dar care nu a afectat rezultatele – portafiltrele au fost schimbate intre ele, insa mereu Classic 2015 a stat in stanga, iar cel vechi in dreapta. 

Am mizat pe doua sortimente de cafea de origine, Brazilia si Ethiopia, de la un prajitor apreciat, mainstream sa-i spunem, popular printre utilizatorii de Classic, incercand sa reproducem conditii identice de extractie (pe cat posibil). Arsenalul folosit: doua site VST de 18g, tamper dinamometric Concept Art setat pe 13kg forta, rasnita mea Vario, 19g/doza de 60ml, cantarite la zecimala, espressoarele lasate 20 de minute la incins initial, apoi pe toata perioada sederii noastre, cu atentie la noul Classic sa apasam butonul de power atunci cand dorea sa intre in standby. Dupa cateva shot-uri de incercare / calibrare, am ales doua extractii de espresso si doua sesiuni de frotare, cand am crezut ca suntem pregatiti sa filmam.

Incep direct cu ce am concluzionat – de fiecare data Gaggia Classic 2015 a fost mai bun, shot-ul fiind mult mai aromat si cu un retrogust lung si pronuntat. Deja, imediat cum miroseai shot-urile iti dadeai seama. De precizat ar fi ca in cazul Braziliei, pe care Radu o luase pentru birou unde are un Lelit PL41TEM, nu a recunoscut aceleasi arome pe care le stia intr-o cafea Sud-Americana, ci niste nuante diferite, demne de alte teritorii, deci niciun aparat dintre cele doua nu a nimerit raspunsul corect. Nici nu ma indoiam ca Lelit este mai bun decat Gaggia. Insa dintre ele, noul Classic a scos cea mai placuta si cu adevarat aromata cafea. Dupa cum se va vedea si in clip, crema mai multa am obtinut in shot-ul facut pe vechiul Classic, insa la gust Brazilia nu spunea absolut nimic decat corp mult prea pronuntat si bitter puternic, iar la Ethiopia un gust mai “scurt” si mai lipsit de nuante. De ce? Nu stiu! Puteti si voi sa experimentati aceste diferente daca va intalniti doi posesori de new si old Classic, caci noi nu am facut nimic special decat sa le punem unul langa altul, in conditii similare. Ar fi fost de vazut si comportamentul celor doua pe o cafea prajita light. Un lucru interesant, desi usor de intuit, nici dupa o ora tava de cesti nu frigea la noul Classic, spre deosebire de vechiul, si asta datorita boilerului de inox, care cedeaza mai greu caldura, pe langa rezistentele plasate in exterior pe vechiul Classic. Deci cestile ar trebui incalzite cu apa fierbinte in cazul noului Classic, caci 20 de minute sa spunem, nu ar fi un timp suficient pentru asta.

Frotarea de lapte – pe noul Classic am dat jos cele doua elemente de plastic de pe teava, ramanand doar inoxul ca in cazul unui Lelit PL41E/EM, iar pe vechiul Classic am dat jos primul plastic (panarelo) ramanand cu acel varf ascutit tot din plastic, altfel era prea scurta teava. Cu o teava de Silvia se lucreaza mai usor pe vechiul CLassic, dar pe noul nu e nevoie, cum se vede si in pozele initiale teava fiind ok, doar putintel cam scurta, de unde si preferinta pentru o lattiera de 300-350ml nu de 600. Noi am lucrat cu una de 600 si a trebuit o atentie mai mare, caci se lovea marginea canii de carcasa. Daca la prima incercare tot pe noul Classic a iesit mai fina crema, identica cu Lelit-ul de la birou, la a doua incercare, cand si-a facut si Radu mana mai bine, crema a iesit identica pe ambele. Deci la acest capitol nu putem da un verdict favorabil unuia sau altuia, poate doar precizarea ca pe noul Classic nu mai e nevoie sa schimbi teava de aburi si din ce am vazut nici nu cred ca se mai poate.

Tragem linie ————————– si ne pregatim pentru concluzii.

Multa vreme am urmarit forumurile de afara si chiar grupul international dedicat utilizatorilor de Gaggia, si pe parcursul a zeci de ani, la categoria espressoare SBDU de talie mica, nu am observat niciodata un espressor care macar sa-l concureze serios pe Classic, ce sa mai vorbim de a-l intrece, la capitolele pret / constructie / performante. Modificat in fel si chip, a fost transformat intr-un mic tanc, fiabil, prietenos si cu incepatorii, ofertant si pentru cunoscatori inclusiv ca potential de modificare. Dar timpul a trecut si brand-ul Gaggia a fost absorbit de o corporatie, Philips in speta, acolo unde profitabilitatea este pe primul plan, iar comunitatile de pasionati pe locul 5..6 sau mai departe. Pentru a deveni rentabile, aceste espressoare trebuie sa se adreseze unei mase cat mai mari de oameni, nu doar celor de pe forumuri. Multi dintre acei oameni au strambat in trecut din nas la boilerul din aluminiu si l-au asociat cu Alzheimer, au folosit apa de la robinet sau minerala si li s-a infundat electrovalva, l-au uitat in priza pana au venit de la serviciu si s-au speriat de kW consumati, au pierdut tumburusul din plastic ce se folosea o data cu sita presurizata, au incercat sa umble la valva OPV auzind de “9bar” si s-au trezit ca le curge apa din espressor, au strans neglijent de tare roata de aburi si a inceput sa picure din valva sau sa nu se mai inchida corect, nu au vrut sa auda de intretinerea corecta prin desfacerea si curatarea elementului de alama din grup caci imbusul necesar era un instrument greu de gasit etc.  Sunt motive de schimbare ce ies la iveala mult mai repede la focus grupurile facute de corporatii inainte de schimbarea si lansarea unui produs nou, decat “inginerismele” pasionatilor de pe forumurile de specialitate. Cred ca este clar pentru toata lumea ca o corporatie nu este tot aia cu o afacere de familie. Ca si contraexemplu, putem lua cazul Lelit, care atunci cand constata o nemultumire sau o nevoie a utilizatorilor “prosumer”, forumisti de obicei, problema este rapid analizata si se implementeaza o solutie sau se vine cu un model nou. Gaggia, facand parte din Philips, nu are asemenea trasee scurtcircuitate ci apeleaza la analiza de mai sus. Asadar, in ciuda aparentei de downgrade, Gaggia Classic 2015 este un upgrade din punctul de vedere exprimat in acest paragraf.

Daca ne imaginam un Classic 2015 cu PID, manometru si ale facilitati de la espressoarele ceva mai scumpe, aflati ca este imposibil acest lucru si cu siguranta nu se va intampla prea curand, dintr-un motiv simplu  – inregistrarea in evidentele Uniunii Europene este facuta la categoria produse casnice. In comparatie, Lelit, Isomac, Rancilio etc. si-au trecut espressoarele casnice in categoria descrisa de UE ca “profesionale”, de unde si flexibilitatea mai mare in adaugarea de specificatii si elemente tehnice mai bune.

Din punctul meu de vedere, tinand cont ca la testul back to back a iesit intotdeauna mai bine in privinta gustului din ceasca, marele regret in privinta lui Gaggia Classic 2015 este electrovalva si introducerea modulului de economisire, alaturi de redesenarea grupului vechi sau mai exact copierea de pe Pure. Eu am avut Pure in trecut si de multe ori aveam senzatia ca espresso-ul iese destul de rece, desi aparatul era decalcifiat si supraincalzit. La test nu am simtit acest lucru in niciun caz, probabil datorita boilerului diferit a lui Gaggia Classic 2015, de 200ml cu rezistenta de 1300W, fata de Pure care avea 100ml / 1100W. Tot de la Pure vine si acea garnitura de jos a grupului, care cred ca va trebui schimbata mai des decat cea de pe vechiul Classic (10 lei). Am mai observat pe noul Classic si o zornaiala suplimentara a tavii de reziduuri atunci cand merge pompa si ar fi indicate niste tampoane mici de cauciuc puse strategic.

Dupa aceasta experienta, nu as putea spune ca putem da un verdict clar. Schimbarile tehnice sunt clare, dar rezultatul in ceasca le contrazice si pune pe ganduri (si pe alte teste) fanii vechiului Classic. Alegerea modelului 2015 cred ca va fi pana la urma o chestiune de repartizare a bugetului in raport cu rasnita dar si o chestiune de preferinta pentru cine vrea boiler din inox neaparat, chiar daca intr-un espressor mai slab tehnic decat altele din zona de 1500 lei. Ma rog, pasionatii Espressoman au acces direct la importator, cu celebrele reduceri, iar la 990 de lei privesti altfel masinaria aceasta decat la 1300.  Dar ca si plaja de alegeri, eu as puncta si singurele alternative viabile, relativ apropiate ca buget: Gaggia Classic 2019 (vechiul Classic cu boiler din aluminiu, reeditat cu teava profesionala, 1550 lei + tamper) si Lelit PL41LEM (1650 lei + tamper), pentru banii dati in plus fata de Classic 2015 primind un espressor cu piese de alama in interior si mai multe componente metalice in general, electrovalva ce ajuta (dar si obliga) la intretinerea espressorului si a grupului, picurator metalic si site nepresurizate din fabrica, teava profesionala de aburi si putere de aburi superioara.  Daca va incanta diferentele si nu umblati la bugetul de rasnita, ambele variante sunt tehnic mai bune.