![]() |
|
Espressor plus rasnita buget aproximativ 8000 lei - Printable Version +- Forumul Espressoman - In cautarea espresso-ului perfect (https://www.espressoman.ro/forum) +-- Forum: Espressoare, rasnite si accesorii (https://www.espressoman.ro/forum/Forum-Espressoare-rasnite-si-accesorii) +--- Forum: Sfaturi la cumparare (https://www.espressoman.ro/forum/Forum-Sfaturi-la-cumparare) +--- Thread: Espressor plus rasnita buget aproximativ 8000 lei (/Thread-Espressor-plus-rasnita-buget-aproximativ-8000-lei) |
Espressor plus rasnita buget aproximativ 8000 lei - Vali001 - 11-09-2026 Salutare, De câteva săptămâni tot citesc și încerc să mă lămuresc ce setup ar fi cel mai potrivit pentru mine, dar cu cât citesc mai mult, cu atât apar mai multe variante :) Bugetul meu ar fi în jur de 8.000 lei pentru espressor + râșniță. Pot să urc peste suma asta, dar doar dacă diferența chiar merită și aduce un plus clar în calitatea cafelei, nu doar dotări sau confort în plus. Ca utilizare, beau în general un cappuccino sau un flat white pe zi, deci nu am nevoie de capacitate mare sau de un aparat gândit pentru multe băuturi una după alta. Ce mă interesează cel mai mult este să pot obține o cafea cât mai bună posibil în bugetul ăsta. Nu mă deranjează dacă trebuie să învăț puțin aparatul sau să mă implic mai mult în preparare, atâta timp cât rezultatul merită. M-am uitat destul de mult la Lelit Mara X V2, însă nu m-a convins complet partea de HX și discuțiile despre menținerea temperaturii corecte / posibilitatea de overheating în anumite situații. M-am uitat și la Lelit Elizabeth, mai ales pentru că este dual boiler, însă și aici am găsit păreri destul de împărțite și nu mi-e foarte clar dacă este cea mai bună alegere în zona asta de preț. La râșniță, din ce am înțeles până acum, pentru consumul meu ar avea mai mult sens un model de single dosing, în care pun doar doza pentru cafeaua respectivă, decât o râșniță cu hopper în care să stea boabele mai multe zile. Inițial m-am uitat la DF54 / DF64, dar din ce am mai citit între timp am înțeles că sunt deja modele ceva mai vechi și că au apărut între timp variante mai noi și posibil mai bune, așa că aici chiar sunt deschis la recomandări. Nu am experiență serioasă cu espressoare de genul ăsta, deci m-ar ajuta foarte mult niște recomandări din experiență reală, mai ales de la cei care au avut mai multe aparate și pot compara. Pe scurt, caut un setup:
RE: Espressor plus rasnita buget aproximativ 8000 lei - AlexDeedy - 11-09-2026 Salutare. La final de luna se organizeaza SlowCoffee festival (vad ca esti din Bucuresti) si la aceasta editie va exista si standul Espressoman ( adica noi, cei de pe forum). Din ce am inteles se vor strange cateva espressoare si chiar daca nu vor fi la stand la noi cu siguranta vei putea studia in deaproape la alte standuri diverse modele. In linii mari, fara a te trimite la un aparat anume pot sa iti spun ca daca vei consuma doar bauturi cu lapte nu vei avea nevoie de cel mai tare espressor/ransnita pentru ca notele unui espresso se amortizeaza destul de mult cand le combini cu lapte. La fel si functiile de preinfuzie/profilare pe care poate unele aparate ti le pot oferi nu impacteaza atat de tare gustul final cand vorbim de cafele cu lapte . Personal, dupa cele descrise de tine, eu m-as uita catre un espressor cu un timp de incalzire decent, poate chiar si single boiler (daca bei o singura cafea pe zi nu va fi o drama timpul pentru preparare). Pentru rasnita m-as uita la ceva cu cutite plate de minim 64mm , sau de ce nu poate ceva cu cutite conice ( ai si acolo cateva variante interesante). RE: Espressor plus rasnita buget aproximativ 8000 lei - renatoa - 11-09-2026 As lua in considerare serios oferta chinezeasca, care in trecut a fost prezenta aici prin brandul AVX, inregistrand un succes notabil, discutiile din topicele aferente masinilor AVX te pot lamuri de asta. Intre timp insa AVX si-a retras ambasada, dar pe piata au intrat echipamentele originale, ale brandului Gemilai, OEM-ul care livra ceace se vindea rebranduit drept AVX. Le poti gasi la TasteCrafters. Ai trei optiuni, intre 2200 si 4500 lei, eventual si sub forma de pachete cu diverse rasnite, majoritatea incadrandu-se in bugetul tau. Echivalenta intre masinile Gemilai si AVX o poti gasi intr-una din postarile mele de zilele trecute. RE: Espressor plus rasnita buget aproximativ 8000 lei - cyrusct82 - 11-09-2026 Cred că varianta asta este ceea mai indicata Negru https://www.tastecrafters.ro/pachete-barista/pachet-home-barista-gemilai-espressor-gemilai-ele-g3028a-rasnita-timemore-sculptor-064s-negru.html Alb https://www.tastecrafters.ro/pachete-barista/pachet-home-barista-gemilai-espressor-gemilai-ele-g3028a-timemore-sculptor-064s-alb.html Daca mergi pe ceva de la Tastecrafters ai și reducere suplimentara cu codul de forum ESPRESSOMAN |