Recitind in graba ce am scris (la fel), imi dau seama ca este posibil sa nu fi fost prea explicit.
Preocuparile pentru reducerea retentiei sunt laudabile in sine si cred ca cei mai multi dintre noi suntem interesati de asta.
Am urmarit cu interes mai multi colegi de forum, transformati in experimentatori tenace, cu rezultate foarte bune, asa cum este si cazul lui andrej.
Determinat de unele discutii din cadrul forumului, prin experimente simple, dispozitive elementare improvizate acasa, am incercat pentru inceput sa inteleg ce se intampla, la nivel de detaliu, deocamdata fara a scoate rasnita complet din functiune. In acest moment imi scapa totusi aspecte importante, asta fiind unul dintre motivele pentru care nu am scris inca despre aceste observatii.
De aici, ceea ce urmeaza, poate fi usor considerat offtopic, referirile fiind centrate de fapt pe electricitatea statica, strict pe observatii directe, personale sau ale altor colegi experimentatori membrii ai forumului (in aceasta faza deloc avansata, este posibil sa existe si unele inconsistente sau interpretari partiale/lacunare).
Voi schita ideile totusi, cat mai pe scurt posibil, considerand ca aspectele, desi distincte conceptual, au de fapt legatura.
Retentia in sine este nesemnificativ influentata de tipul cutitelor (ceramice, metalice, plane, conice), dar este in relatie intrinseca, directa, cu acestea.
Probabil, macinarea boabelor reprezintă unul dintre cele mai complexe aspecte (prin fenomenele asociate), din intregul lant de preparare a unei cafele.
Odata cu taierea/fragmentarea bobului de cafea intre cele doua cutite (indiferent despre ce varianta constructiva sau alegere de material este vorba), la nivel subatomic, cafeaua pierde sarcini electrice elementare (este un exemplu de proces „natural”, firesc, de manifestarea caruia, cel mai adesea, ne-am lipsi bucurosi). Apare deci fenomenul de electrizare, in cazul cafelei fiind vorba de trecere intr-o stare cu deficit de sarcini electrice elementare, electronice, deci negative (conventional), prin frecare/taiere/fracturare. Asa cum stim, starea de electrizare caracterizata de deficit electronic inseamna „mai putini minusi”, deci pe ansamblu o stare de electrizare pozitiva. Cafeaua, prin rasnire, se supune acestui fenomen. Se electrizeaza pozitiv, prin pierderea unui numar (variabil, in functie de conditii, materiale si de materia prima) de purtatori de sarcina electrica elementara (negativa).
Manifestarea electrostatica prima, ar apartine fines-ului si chaff-ului, care adera aproape imediat la peretii metalici sau din mase plastice. Odata „pregatit terenul”, aderarea particulelor de dimensiuni mai mari devine si ea posibila. Efectul este deranjant, inestetic, generator de extractii defectuoase daca este exagerat (prin clumping in portfiltru).
Fenomenul nu poate fi evitat. El insoteste in mod firesc fracturarea, taierea bobului de cafea. Este insa amplificat sau diminuat de umiditatea atmosferica, gradul de prajire, materialele folosite in constructia rasnitei, viteza de fragmentare, chiar gradul de izolare electrica a userului sau imbracamintea lui. Niciunul dintre acesti factori nu este constant insa. Pentru o masina de macinat data, este relativ constanta doar viteza de fragmentare (dorim o viteza cat mai mica din acest punct de vedere, dar suficient de mare pentru ca rasnita sa poata evacua fragmentele, sa poata creea fenomenul de acumulare al carui rol va fi scris in cele ce urmeaza, sa fie „rapida” sau macar sa nu fie „lenta”).
Odata ce intelegem astfel lucrurile, putem adopta solutii, pasive sau active. Cea mai raspandita si la indemana oricui ar fi cresterea temporara artificiala a umiditatii aerului sau a bobului de cafea, chiar inainte de rasnire (stropire superficiala cu apa, preferabil vapori). Realizam astfel un mediu suport prin care sarcinile statice se pot disipa rapid. Pretul insa, ar fi o camera de macinare a boabelor mereu umeda, probabil depuneri pe pereti, in proximitatea cutitelor, probabil un efect de „incarcare” a acestora. Este insa o metoda eficienta, prin care se reduce semnificativ manifestarea electrostatica a granulelor de cafea.
Desigur, metodele pasive de reducere a starii de electrizare sunt numeroase, (benzi antistatice, spray-uri, scurtarea cailor electrice, optimizarea lor, folosirea hopper-ului – din observatiile unui coleg), dar trebuie sa intelegem ca dpdv fizic, toate au un efect limitat. Daca as incerca o solutie (sunt tot mai putin convins de necesitatea ei), ar fi una activa, prin ionizarea aerului, practic productia de ioni pozitivi si negativi in proximitatea tunelului sau, in absenta lui, in zona de iesire din camera cutitelor (ceea ce fac de fapt unele uscatoare de par). Dar dezvoltarea ideii aici, acum, ar fi nepotrivita.
Proiectantii rasnitelor au realizat ca exista si o alta cale de reducere a efectului, prin ceea ce noi numim aici ... retentie.
Nu stiu daca s-a mai scris despre asta. Sper ca da (desi la o cautare rapida si in urma catorva intrebari lansate colegilor, nu am gasit). Ar fi mai usor de acceptat.
Retentia din tunel este datorata acelui gratar antistatic (cati dintre noi nu ne-am pus intrebari „din ce sa il realizam? Cu? Al? silicon? aliaje? poate inox? unde il montam? sub spuma izolatoare? peste ea?” ...) De fapt, toate astea, nu prea conteaza. Apoi, „ce forma sa aibe? cu dinti orizontali? verticali? diafragma, usita?...” Asta conteaza si devine esential in functie de situatie. Importanta pare sa fie capacitatea acelui gratar (care din punct de vedere electric nu face mai nimic – deci nu conteaza cum si unde il legam dpdv al contactului electric) de a opune o rezistenta (mecanica) fluxului de cafea electrizata care vine din camera cutitelor, de a provoca o „ingramadire” in spatele lui, un efect de acumulare, chiar tampare usoara. Exact ceea ce ne deranjeaza. Se pare ca este cea mai ieftina si „naturala” metoda de reducere a electrizarii.
Suntem tentati sa inlaturam acel gratar (am facut-o si eu). Poate, suma cumulata a tuturor conditiilor postate pe undeva mai sus, face ca zarurile sa cada intr-o combinatie fericita, sa nu observam exacerbarea manifestarii electrostatice, ci doar rapiditatea rasnitei. Asta nu inseamna ca in alt sezon, cu umiditate atmosferica scazuta, la o alta tinuta, lucrurile vor sta la fel.
De fapt, anuland acea retentie din canal, incepem sa ne confruntam cu alta problema, inca si mai serioasa, dificil de gestionat, fiind in relatie directa cu factori pe care de fapt nu ii vom putea controla in totalitate niciodata.
Producatorul pozitioneaza grilajul (cu rol antistatic indirect) in marea majoritate a cazurilor, la iesirea din tunel. Este o solutie universala, care creeaza suficienta retentie in tunel, a.i. electrizarea sa fie tinuta sub control, virtual pentru orice grad de rasnire. El poate fi mutat insa, spre cutite, configurat convenabil, a.i. sa creeze doar suficienta acumulare pentru un anumit grad de rasnire (pentru espresso, in marea majoritate a cazurilor).
De exemplu, cel postat in topicul „Mazzer Major” este eficient la limita pentru espresso, complet ineficace insa pentru o rasnire ceva mai grosiera. Pentru mine insa, a reprezentat solutia optima.
Fiecare isi poate adapta propriul model, adaptat propriei situatii.
Pe scurt, ca esenta a postarii: electrizarea cafelei poate fi redusa, nu eliminata in totalitate, iar retentia din tunel (determinata de distanta dintre circumferinta cutitelor si gratarul cu rol antistatic) pare sa aibe un rol insemnat in acest sens (un fel de rau necesar).
Cred ca este util sa constientizam cel putin aceste aspecte, inainte de a decide sa aducem modificari ample unui anumit tip de rasnita.