• Cafeaua, jumatate din motivul pentru care ma trezesc dimineata!
Hello There, Guest! Login Register


Ce tipuri de cafea NU va plac (plecand de la cazul prajitoriei HotSpot cafe)

#1
Ma simt dator în primul rând față de mine și fata de numele de cafea proaspăt prăjită sa fac acest nou topic, neexistând altul, și sa prezint o situație cu care nu m-am întâlnit până acum.

Cafeaua în discuție este ETHIOPIA LIMU BUFATA de la Hotspot.

Am comandat 2x250g și de la început, de când ambele cafele, prăjite în aceeași, zi miroseau radical diferit una din pungi mirosind chiar a prea prăjit, asemănător cu mirosul de semințe de floarea soarelui arse.

În ceașcă mai rău. Nicicum nu am reușit nici espresso nici aeropress sa scot ceva ce sa se poată bea. Gust extrem de amar pe care doar datorită proastei prăjiri mi-l explic.

Nu ma declar un cunoscător și cei ce ma cunosc știu ca nu sunt nici foarte critic fapt pentru care nici nu am criticat alta cafea pana acuma. Consider ca scurta mea experienta de 1.5-2 ani îmi permite sa deosebesc o cafea care nu este pe gustul meu fata de o cafea neconforma.

Dacă cineva este interesat de aceasta cafea sau nu este de acord cu părerea mea ii expediez restul cafelei pe cheltuiala mea pentru a o proba și pentru a-și da cu părerea.
La Pavoni Europiccola Lusso, Kinu M47
 
Reply
#2
Nu am niciun interes față de Hotspotcoffee dar pot spune că nu am întâlnit comportament asemănător la sarja mea.
[Image: 6a72d038822cd54c2a74821cc5f7204b.jpg]

Este drept că am terminat-o cam acum o luna dar nu a fost arsă. Chiar pot spune că a fost ușor acidă. Dacă a fost ceva in neregulă cu șarja ta trebuia să o trimiți înapoi cu mențiunea pe care ai facut-o pe forum. Dacă primeai și a doua oară un produs identic atunci puteam identifica o schimbare in abordarea prăjirii pentru soiul respectiv.
Expobar Brewtus IV, Mazzer SJ, San Marco SM92 Instant, Rok espresso maker.
 
Reply
#3
Atașez 2 poze cu cafeaua în cauza.
La Pavoni Europiccola Lusso, Kinu M47
 
Reply
#4
Din poza nu pare arsă deloc. Problema e că e mai neuniform prăjită decât cea mai proasta șarjă a mea de Ethiopia pe Delimano. Chiar cred că a fost ceva in neregula cu șarja ta. Asta am prăjit eu. Cafeaua verde de la Ecuator.
[Image: 0b3a969ef30ca72533afafe30d435431.jpg]
Expobar Brewtus IV, Mazzer SJ, San Marco SM92 Instant, Rok espresso maker.
 
Reply
#5
Dă-mi în pm adresa ta și ți-o trimit sa te convingi. Cat despre trimis înapoi eu consider ca în primul rand dacă era de vina sarja prăjitorul trebuia sa își asume pierderea sau greșeala.
La Pavoni Europiccola Lusso, Kinu M47
 
Reply
#6
Totuși, ești sigur că aceea este exclusiv cafeaua de la prăjitor? Nu insinuez nimic dar arată cu adevărat rău.

(16-01-2017, 00:39)mihneasusan Wrote: Din poza nu pare arsă deloc. Problema e că e mai neuniform prăjită decât cea mai proasta șarjă a mea de Ethiopia pe Delimano. Chiar cred că a fost ceva in neregula cu șarja ta. Asta am prăjit eu. Cafeaua verde de la Ecuator.
[Image: 0b3a969ef30ca72533afafe30d435431.jpg]
Nu e cazul. Ai dreptate cu verificarea înainte de expediere dar poate un mesaj privat era mai potrivit, mai ales că sunt câțiva dintre băieți de la ei activi pe forum. Nu că se supără și nu ne mai fac reducere. Asta e pierderea lor ci pentru că poate chiar nu au sesizat problema. Ce-i drept unele dezamăgiri m-au dus și pe mine la decizia de a praji acasă. Cum de îmi iese gust mai bun pe o improvizatie decât pe o profesională nu stiu. Nu am cumpărat prea des cafea prăjită peste 70 lei dar când am facut-o nu am simțit diferențe decât cu mici excepții.
(16-01-2017, 00:45)adiszep Wrote: Dă-mi în pm adresa ta și ți-o trimit sa te convingi. Cat despre trimis înapoi eu consider ca în primul rand dacă era de vina sarja prăjitorul trebuia sa își asume pierderea sau greșeala.
Expobar Brewtus IV, Mazzer SJ, San Marco SM92 Instant, Rok espresso maker.
 
Reply
#7
Hotspot nu excelează in rezultate, cel putin pentru espresso, părerea mea.
Vibiemme Domobar Super 2B PID, Site IMS, Baratza Sette 270W, Cantar Brewista, Tamper dinamometric
Prev: LaSpaziale S1 Vivaldi II, Mazzer Mini E Type A, IMS Competition Shower Screen & Filters
Prev: Gaggia Evolution PID, Varion Home, Ascaso I-mini I1
Prev: Ariete Picasso 1365
 
Reply
#8
Eu mai am inca la birou din asta, daca vrei pot pune poze sau sa iti trimit 100g pentru degustare.
Noua nu ne-a atras atentia in mod negativ.
Chiar azi mai voiam sa mai comand 2 kg... Confused
 
Reply
#9
Eu am comandat de 2 ori ETHIOPIA LIMU BUFATA, dar nu am avut probleme. Este putin mai prajita decat este in general alta Ethiopia, dar nu arsa.
Lelit PL41TEM, PL43MMI, Hario Skerton, Concept-Art 57.5mm
 
Reply
#10
Credeti ca e posibil ca transportarea cafelei prajite, in urma comenzii online, in dube reci si depozitarea peste noapte in depozite neincalzite (la temperaturile foarte scazute din perioada asta) sa modifice gustul in rau?
Quamar Q13/75 E (de vanzare), La Pavoni (de vanzare), Kinu M47, Magica
Ex: Lelit PL81T
 
Reply
#11
@cradun

- N-are nici o treaba , chiar e un avantaj temperatura scazuta , favorizeaza pastrarea aromelor. Poate fi insa o problema cand , trece brusc la cald si se poate forma condens in interiorul pungii...atunci nu mai e bine...
Ar trebui intai bagata intr-o camera mai racoroasa , apoi la cald ...treptat asa...( parerea mea ).
Bezzera Strega Top | Pavoni Expo | Honne (slim) | Olympus KR-E | C40 mk III | Kinu M47, M68 | ECM S64 (TIN) | Gene CBR 101...
 
Reply
#12
Ai primit o comadă de la adiszep. Comanda este următoarea:Comanda #1915 (decembrie 29, 2016)Am tot fost contactat pentru a ne pune la curent cu acest topic,

Ne pare extrem de rau cand un client cumpara pentru prima oara o cafeluta de la noi si ramane nemultumit, dar din pacate gusturi sunt multe , origini sunt multe ,blenduri sunt multe etc....
Si fiecare persoana are un gust diferit imi cer scuze pentru exemple chiar din acest topic renatoa vs adiszep

Va asigur ca sarja a fost ca una obisnuita
Deoarece suntem conectati la un soft care nu permite prajitorului sa modifice graficul prajirii

Noi chiar respectam clientii nostri 
Si daca domnul Szep se adresa sigur gaseam o metoda pentru a remedia problema , sau gustul :-)

Ethiopia Limu este procesata natural si ethiopia yirga e spalata. E imposibil ca aceste tipuri de cafea sa semene intre ele

P.S. Chiar ieri l-am sunat pe Liviu si i-am spus ca e nevoie de un topic nou unde sa scriem si noi prajitorii ce asteptari avem de la clienti. 
Din pacate avem clienti care ne fac comanda , o confirma si dupa refuza sa ia coletul de la Curier pe motiv ca a fost o neintelegere.
Pentru o comanda de 50 Ron noi ajungem sa dam din buzunarul nostru 40 RON la curier (Tur-Retur)+marfa care nu mai ai ce face cu ea
Avem rugamintea sa nu va bateti joc de munca altcuiva si in schimb sa aveti toata deschiderea de a comunica telefonic sau pe email. Daca mai aveti vreo problema va rog frumos nu ezitati sa ne contactati
Cu stima
Hotspot Team
 
Reply
#13
asta-i un topic cu mare potential de a ne face din prieteni dusmani.
Expobar Leva DB pompa rotativa, Mühle M68, Vario Home, Mazzer Major, Gene cafe cbr 101, prajitor DIY fluid bed cu TC4
Home coffee roasting is as fun and easy, or as exacting and technical, as you want to make it.
 
Reply
#14
Pai hai sa ne oprim, sa înțelegem ce e de înțeles si sa ramanem prieteni. Smile
Bezzera Strega, Honne (stripped down)/Ceado E5P/Kinu M47, HUKY 500
 
Reply
#15
(17-01-2017, 17:47)VictorHotspot Wrote: Si daca mai aveti vreo problema va rog frumos nu ezitati sa ne contactati
Cu stima
Hotspot Team

Am avut și eu o remarcă nepotrivită la un anumit moment în sensul că am comparat o cafea de prăjitor cu una de pe raft. Mai era puțin și eram linșat . Mi-a luat ceva timp să înțeleg de ce. După ce am schimbat râșnița cu una performanta nu am mai putut bea cafeaua de raft, până și la străini mi-a fost jena sa o dau iar cea din comparația nefericită a căpătat gust. (nicio aluzie la aparatura lui Adiszep)

Pe de altă parte sunt și multe păreri greșite de care ținem cont in formarea noastră. Una este legată de lipsa de uniformitate in prajire. Nu știam nimic despre diferența normală la prăjire între tipurile de cafea și chiar o considerăm a fi defect neintelegand de ce îmi ies culori atât de diferite la unele boabe iar la altele nu. Asta am învățat de pe forum și nimeni nu a corectat afirmațiile respective. Mulțumesc pentru lămuriri Victor! Eu sunt mulțumit de experienta mea cu Hotspotcoffee, așa cum am menționat și mai sus. Nu fac temenele pentru a nu supăra prajitorul. Este o piață în care ai de unde alege dar eu in ultimul timp am mers pe raportul excelent pret/calitate de la ei. În plus cafeaua verde este foarte proaspătă, miroase puternic și este aromată iar rezultatul in ceașcă este pe gustul meu, fiind adeptul unei prăjiți mai light, in favoarea accentuării originii.
Expobar Brewtus IV, Mazzer SJ, San Marco SM92 Instant, Rok espresso maker.
 
Reply
#16
(17-01-2017, 17:47)VictorHotspot Wrote: Ai primit o comadă de la adiszep. Comanda este următoarea:Comanda #1915 (decembrie 29, 2016)Am tot fost contactat pentru a ne pune la curent cu acest topic,

Ne pare extrem de rau cand un client cumpara pentru prima oara o cafeluta de la noi si ramane nemultumit, dar din pacate gusturi sunt multe , origini sunt multe ,blenduri sunt multe etc....
Si fiecare persoana are un gust diferit imi cer scuze pentru exemple chiar din acest topic renatoa vs adiszep

Va asigur ca sarja a fost ca una obisnuita
Deoarece suntem conectati la un soft care nu permite prajitorului sa modifice graficul prajirii

Noi chiar respectam clientii nostri 
Si daca domnul Szep se adresa sigur gaseam o metoda pentru a remedia problema , sau gustul :-)

Ethiopia Limu este procesata natural si ethiopia yirga e spalata. E imposibil ca aceste tipuri de cafea sa semene intre ele

P.S. Chiar ieri l-am sunat pe Liviu si i-am spus ca e nevoie de un topic nou unde sa scriem si noi prajitorii ce asteptari avem de la clienti. 
Din pacate avem clienti care ne fac comanda , o confirma si dupa refuza sa ia coletul de la Curier pe motiv ca a fost o neintelegere.
Pentru o comanda de 50 Ron noi ajungem sa dam din buzunarul nostru 40 RON la curier (Tur-Retur)+marfa care nu mai ai ce face cu ea
Avem rugamintea sa nu va bateti joc de munca altcuiva si in schimb sa aveti toata deschiderea de a comunica telefonic sau pe email. Daca mai aveti vreo problema va rog frumos nu ezitati sa ne contactati
Cu stima
Hotspot Team

Si daca va contactam telefonic sau prin email cum mai ajungea sa fie aceasta problema cunoscuta? Mi se pare ca pe langa toata lauda sa apara si putina critica la adresa prajitorilor cat si putina libertate in exprimare!

Nu sunt singurul care a analizat cele 2 pungi (IDENTICE etiopia limu procesata natural) si a constatat diferenta deci imi cer scuze daca nu cred remarca dvs legata de profilele de prajire. Cafeaua a fost inclusiv la un coleg de pe forum care mi-a confirmat parerea. Cafea am baut de la suficienti prajitori si in suficiente cafenele deci comparatia cu cafea proaspat prajita vs cafea de magazin nu este justa. Cunosc de asemenea diferentele de gust intre procesari stiu ce inseamna acru amar si alte nuante ale cafelei. Va rog sa nu presupuneti ca "nu este pe gustul meu" pentru ca daca era asa atunci acest post nu mai exista.

Observ ca oarecum prajitorii au intotdeauna dreptate doar clientul nemultumit fiind principalul vinovat. Nu vreau sa arunc cu pietre, cum nu am facut-o nici pana acum, dar produsul primit de catre mine nu isi merita numele de cafea de specialitate. Repet CINE ARE DUBII II TRIMIT EU PE BANII MEI PUNGILE sa le analizeze, sa le testeze, si sa isi dea cu parerea.

In plus acel PS nu isi are locul pe acest topic, eu nefiind un client care nu a ridicat coletul, si precizez ca in momentul de fata mie mi se pare ca exact echipa dumneavoastra v-ati batut joc de mine prin produsul inferior livrat.
La Pavoni Europiccola Lusso, Kinu M47
 
Reply
#17
[/quote]Adiszep

Cafea am baut de la suficienti prajitori si in suficiente cafenele deci comparatia cu cafea proaspat prajita vs cafea de magazin nu este justa. Cunosc de asemenea diferentele de gust intre procesari stiu ce inseamna acru amar si alte nuante ale cafelei. Va rog sa nu presupuneti ca "nu este pe gustul meu" pentru ca daca era asa atunci acest post nu mai exista.

............................

Oricum o dai pe aici tot superi pe cineva. Nu era o aluzie la tine ci o remarcă față de o reacție la care nu m-am așteptat atunci când am venit cu o părere personală pe forum. Am primit și explicația, unii ar putea lua de bună afirmația mea și aș putea influența negativ comportamentul unui ucenic care caută răspunsuri. Nu e cazul cu postarea ta. Singurul aspect pe care l-am sesizat de la început este abordarea. Cred in continuare că putea fi mai simplu rezolvată problema in privat. Pe de altă parte nu vad de ce ar trebui sa îți fie cenzurată părerea. Poze nu am făcut la Ethiopia de la Hotspotcoffee dar in pozele tale diferențele și calitatea mi se păreau total diferite de ce am avut eu in pachet, după cum le-am vazut in lumina din bucatarie. Oricum, pozele pot înșela și cu blitz, (după cum mai spuneam într-un post) pot si eu desființa cafeaua unui prăjitor destul de elogiat pe forum. Ce sens ar avea? Dacă gustul cafelei este excelent contează atât de mult cum arata cafeaua sub blitz fotografiata macro? Nu cred. Până la urmă contează ce ai simțit tu și dacă nu ai reușit să îi dai gust indiferent de gradul de rasnire sau de dozaj ai tot dreptul sa îți spui părerea. Eu in schimb as fi facut-o întâi personal.
Expobar Brewtus IV, Mazzer SJ, San Marco SM92 Instant, Rok espresso maker.
 
Reply
#18
(17-01-2017, 18:36)Fane Wrote: asta-i un topic cu mare potential de a ne face din prieteni dusmani.

Subscriu. 

Poate chiar a fost un accident, se intimpla... Un telefon lamurea/rezolva probabil prolema. Si nu cred ca trebuia sa stim toti ca s-a intimplat ceva.
Daca se repeta ... si atunci trebuie cu mare tact atacata problema.

Topicuri de acest gen nu ne fac bine cu siguranta, noua ca forum.
Expobar Brewtus IV DB - cu profilare de presiune,Baratza Sette 270W, OE Lido E,IMS Competition 10, 18 și 20 g, Shower Screen IMS Competition, Tamper dinamometric Concept Art., Hottop KN-8828B-2K+ 
 
Reply
#19
Eu zic ca fac bine, sa se stie ca exista reactie si nu suntem intr-o stare de latenta cum cca. 60 % din populatia tarii se afla, adica ii doare la basca de orice se întâmplă in jurul lor. Doar asa se poate creste. Eu mă asteptam ca prajitorul sa incerce sa testeze personal sarjele împreună cu cineva impartial si sa vedem rezultatele, dar din răspuns am constatat ca mortul e de vina. Stim ca multi dintre noi nu ne ridicam la un nivel de luat in seama, dar suntem in curs de invatare a gustului, iar când un prajitor iti spune ca el nu greseste atunci sa intelegem ca suntem prea necalificati sa putem sa ne dam cu părerea. Încă o data asteptam sa faca prajitorul un test cu sarjele, dar nu, noi povestim de retururi la curierat (!) si ce victime sunt ei de fapt, adica ce neseriosi espressomani si cu pretentii. Din fericire avem puterea si dreptul de a alege, iar daca vreau sa postez, postez. Despre orice, avem voie sa facem acest lucru si nu neapărat numai in privat ca sa, vezi Doamne, nu pătăm imaginea perfectiunii, desi elevul poate ca si-a depasit de mult profesorul.
La cum criticam si laudam espressoarele, rasnitele si alte accesorii, consider ca si cafeaua ca produs poate face obiectul acestor dezbateri pentru ca a fost plătit ca orice alt produs si au fost asteptari.
Gaggia Classic '15 12 bar/Lelit PL043MMI/Sita IMS Competizione 14 g, 641 găurele/Tamper custom made® 58,5 mm
 
Reply
#20
Cu ce fac bine daca nu te superi?

Ca poate din cei care vor sa cumpere de la o prajitorie "compromisa chipurile" pentru o greseala, una nu mai multe , nu vor mai cumpara?

Ti se pare cistig? 

Daca da, degeaba ai la semnatura oras de prin vest ... [no offence]

Cum am spus , daca se repeta, da atunci de acord , dar si atunci cu mult tact , inflmarile nu aduc niciodata nimic bun.

Si cu asta imi pernmit sa nu mai zic nimic la acest topic.
Expobar Brewtus IV DB - cu profilare de presiune,Baratza Sette 270W, OE Lido E,IMS Competition 10, 18 și 20 g, Shower Screen IMS Competition, Tamper dinamometric Concept Art., Hottop KN-8828B-2K+ 
 
Reply
#21
Stimate domn, daca nu iti convine ce am scris poti sa mă contrazici, dar in momentul in care ma jignesti absolut gratuit, pentru mine tu nu existi. Ai report si îmi pare rau ca încă pe acest forum mai sunt asemenea colegi. Îmi e rușine mie pentru vorbele tale.
Gaggia Classic '15 12 bar/Lelit PL043MMI/Sita IMS Competizione 14 g, 641 găurele/Tamper custom made® 58,5 mm
 
Reply
#22
Referitor la teste , nu e prima data 
Anul trecut am avut un incident la fel si pana la urma daca verificati in istoria comentariilor de pe forum o sa gasiti cum persoana data si-a cerut scuze public pe forum dupa ce lansase o campanie la fel impotriva noastra.
Cu cea mai mare placere Hotspot e de acord ca sa suporte costurile expedierii cafelei catre Liviu care cu siguranta o sa adune cativa espressomani pentru a testa cafeua si a depista problema.
Si atunci Hotspot isi cere scuze public , plus oferim un kg de cafea cadou clientului daca a fost vina noastra
 
Reply
#23
Si ca sa revenim ontopic, NU recomand Florescu...
Cred ca am mai povestit, nu ma deranjeaza sa repet, de ce m-am apucat eu de prajit... pentru ca oferta dumnealui, singura din oras, m-a dezamagit la gama 70-100 lei kg.
Si cum aveam un consum prea mic ca sa mai suport si un transport cu curier, a venit miscarea logica... pe care nu o regret.
 
Reply
#24
Il rog pe Liviu daca este de acord sa imi dea adresa lui sa ii trimit cafeaua.
La Pavoni Europiccola Lusso, Kinu M47
 
Reply
#25
Cand e vorba de un business, orice defaimare are consecinte serioase, pentru ca orice drept la replica din partea comerciantului nu va avea "taria" primei impresii lasate potentialilor clienti de cel care da verdictul de produs neconform, ba chiar exista riscul de a o intari. Cu alte cuvinte, cand cineva arunca cu noroi, e mai greu de sters.
Quamar Q13/75 E (de vanzare), La Pavoni (de vanzare), Kinu M47, Magica
Ex: Lelit PL81T
 
Reply
#26
Domnilor. Toată lumea poate da un rateu câteodată. Poate fi un rateu de prăjire combinat cu unul de control al calității ( deci un "double point failure"). Importantă e atitudinea fata de remedierea problemei, si, asa cum a punctat f bine Nicușor, mai important e sa nu fie repetitivă. Consider ca discuția nu își are rostul mai departe, neaducând nimic constructiv. Eventual dupa terminarea "anchetei" prezentat concluziile, daca sunt relevante. Smile
Bezzera Strega, Honne (stripped down)/Ceado E5P/Kinu M47, HUKY 500
 
Reply
#27
(17-01-2017, 22:42)VictorHotspot Wrote: Referitor la teste , nu e prima data 
Anul trecut am avut un incident la fel si pana la urma daca verificati in istoria comentariilor de pe forum o sa gasiti cum persoana data si-a cerut scuze public pe forum dupa ce lansase o campanie la fel impotriva noastra.
Cu cea mai mare placere Hotspot e de acord ca sa suporte costurile expedierii cafelei catre Liviu care cu siguranta o sa adune cativa espressomani pentru a testa cafeua si a depista problema.
Si atunci Hotspot isi cere scuze public , plus oferim un kg de cafea cadou clientului daca a fost vina noastra
La voi nu e problema cafeaua si sunt convins de asta, ci modul de tratare a unor păreri care nu sunt pe placul vostru. Acesta e un forum, reamintesc acest aspect, aici părerile sunt egale si fiecare are dreptul sa creadă ce vrea el din ce citeste. Dar nu, ca sa citez vorba unui coleg, voi "betmen, betmen".
Gaggia Classic '15 12 bar/Lelit PL043MMI/Sita IMS Competizione 14 g, 641 găurele/Tamper custom made® 58,5 mm
 
Reply
#28
am avut si eu o experienta neplacuta cu Hotpost anul trecut:
dau comanda intr-o dimineata pe la 10:00 - o cafea din cele la reducere.
la 13:00 primesc mail ca e gata comanda
wow, ce rapid, imi zic
dau mail si intreb cand o pot ridica
raspuns - azi intre 17:00 si 18:00
plec mai devreme de la serviciu, ajung in Aniversarii la 17:30, era doar doamna aceea acolo - n-a ajuns cafeaua
suna pe cineva: e pe drum in trafic, intarzie 10-15 min. intre timp doamna pleaca si astept pe hol. si astept. si tot astept. dau mail. nici un semn. la 18:00 plec. la 18:15 ma suna cineva ca unde sunt. zic: pai am plecat, normal.
in fine, ramane ca imi livreaza cafeaua la birou a 2-a zi. de data asta se tine de cuvant
ajung acasa: desfac punga - abia mirosea - ciudat pt o cafea prajita cu o zi in urma. boabele un maro deschis.
pun sa macin - huruia de am zis ca se descompune rasnita (gaggia mdf de 3 ani care a vazut vreo 50 kg de cafea)
pun la espressor - curge cam chioara, fara crema, gust fad
dau mail acuzand ca e veche cafeaua din urmatoarele motive: comanda gata in 4 ore, reducerea, aspectul si mirosul boabelor, rezultatul in ceasca
raspunsul ca o pot da la laborator si o sa vad ca se confirma data prajirii cu o zi inainte si ca na, curierul a intarziat juma' de ora si totusi mi-au livrat-o gratuit, nu intelege de ce sunt nemultumit
asa ca n-am mai luat de la ei
Expobar Brewtus IV + ECM V-Titan 64, V60+Kinu M47
 
Reply
#29
Domnilor, bineinteles ca un asemenea topic are potential de infierbantare. Iar explicatia e simpla! Pentru ca suntem oameni, iar gusturile difera.  Si vorbind in anii astia cu foarte multi espressomani si neespressomani, mi s-a confirmat de nenumarate ori ca anumite cafele care mie imi intorc stomacul pe dos, altora li se par "cafelele vietii". In afara de respect reciproc, la ce consens as putea sa ajung eu cu cineva care nu ii place aciditatea mai accentuata, preferand ciocolata?  Si dau exemple...
Luna trecuta, un foarte bun coleg de forum mi-a scris ca in topul sau personal de cele mai nasoale cafele baute vreodata in viata lui, s-au aflat una greceasca din panama si doua romanesti, sulawesi si o nicaragua, apartinand fiecare de cate un prajitor diferit si cunoscut ca foarte ok.
Zilele trecute mi-a scris un forumist mai nou in domeniu, care a incercat pana acum 10 prajitorii cunoscute si toate i s-au parut ca nu livreaza cafea care sa ii placa si n-ar mai cumpara niciodata de la ei. In schimb s-a oprit la una din Floreasca, unde un domn ce prajeste si alune, mixeaza diverse robuste si arabice, intr-un stil de prajire care pt mine a reprezentat prima experienta din viata cand n-am putut termina o ceasca de cafea proaspat prajita. Era tot o Ethiopia, parca... Alte doua amice, care au uneori tangete in munca lor inclusiv cu domeniul cafelei proaspete, au plecat cu aceleasi senzatii. Dar tipul acesta care mi-a scris a laudat atat de mult ce a baut acolo ("mi-a făcut pe loc un mix 75% Guatemala cu India AA și 25% Vietnam robusta și a ieșit fix ce vroiam"), incat nu va mai cumpara prea curand din alta parte. Eugenm de asemenea a avut o parere foarte buna in trecut despre acea cafea.

Dupa parerea mea, valabila si in acest caz, exista o multime de sortimente de cafea si o multime de prajitorii. Sansele sa nimeresti mereu cafele pe gustul tau sunt nule. La cateva comenzi vei da si de ceva mai putin placut sau neplacut, deci ia initial doar o punga din cafele necunoscute de tine. E un produs agricol preparat termic, fara conditii legale de returnare din cate stiu, pe care ti l-ai asumat ca si alegere.  

Si intr-adevar, nu e o solutie sa nu spunem niciodata nimic apropo de o cafea care ne-a placut. Dar situatia cu pricina si genul acesta de topic duce catre o subiectivitate evidenta, fapt pt care a doua jumatate a titlului este improprie si am modificat-o, din motivele povestite mai sus. Pentru a putea continua acest topic intr-un mod civilizat si fara certuri, pe langa retinerea de la atacuri reciproce,  pe care va implor sa o lasati la usa, vad doua directii:

- ai comandat o cafea care e total diferita de ce iti inchipuiai (prea prajita, prea light, prea nu stiu cum)  - daca stii ca ai mai baut relativ recent aceeasi cafea la un prieten, suni frumos prajitorul si ii spui - domle, poate esti matale bun, dar mie nu mi-a placut cafeaua X. Acesta este stilul tau de prajire mereu sau s-a intamplat o greseala?  Omul zice nu si repara accidentul sau zice da, cafeaua are un corp mai pronuntat, cu bitter din belsug si ciocolata amaruie, n-ai sa vezi fructe acolo nici la 90 de grade. Ok, iti dai seama ca stilul lui nu ti se potriveste si comanzi din alta parte si intri sau nu pe acest topic si scrii ca ai luat cafeaua X de la prajitorul Y si pentru gustul tau care prefera zmeura, are bitter excesic. Maine va veni alt user, si in mod la fel de  civilizat va zice ca el asta cauta si i-a placut... Sau te va confirma. Altul va pune o poza cu boabe verzi din sortiment si va zice parerea lui

- ai comandat o cafea care ti s-a parut excelenta si repeti comanda, dar primesti ceva cu totul diferit, mult mai "acra". Cum e mai constructiv pt a bea si pe viitor aceeasi cafea buna? Suni prajitorul sau ii dai un mail si ii spui ce ai constatat. Daca primesti confirmarea ca si-a schimbat stilul de prajire si n-a fost vreun accident, poti scrie lejer aici pe topic "am luat cafeaua x dar prajitorul Y a schimbat stilul de prajire si nu mai este pe gustul meu, fiind prea acida pt papilele mele", iar prajitorul nu are de ce sa se supere.

Atat timp cat nu punem patima si nu transformam neplacerea degustarii unui sortiment in lupta cu omul respectiv, nu vad de ce nu ar functiona un astfel de topic. Totul e sa pastram limitele de dialog si sa nu ne ducem in versus-urile aple - android, samsung - iphone, ca pe forumurile de telefoane. Aici vorbim de un produs agricol prajit artizanal, deci sansele de a da peste varietati care nu (prea) iti plac sunt mari, la cate prajitorii si stiluri de abordare sunt in momentul de fata.

Eu nu as vrea sa primesc pungile in cauza, pt ca prefer aciditatea si nu mai iau de ani de zile cafele ciocolatii si nici macar dulci, gen Brazilia. Deci as fi pe dinafara total. Ar fi interesant sa ajunga la cineva care prefera cafelele cu bitter mai intens. Poate chiar Gozmin de mai sus ori Adrian T sau altcineva care se ofera.

Culoarea neuniforma a unor anumite sortimente nu spune mai nimc, ci gustul. Am vazut Ethiopii atat de urate vizual si diferite ca bob, incat te mirai ce gust pot dezvolta. Daca le-ai uniformiza ai depasi anumite limite de la care fug aromele. Mihai Sarkis spunea ca e cea mai dificila cafea de prajit pt el. E un soi mai "nonconformist", cu multe variatiuni. Chiar am gasit in telefon o poza mai veche cu o alta cafea urata, scumpa, dar delicioasa, un salvador:
[attachment=5114] 

Nu am urmarit, dar daca este cafea de specialitate si nu de origine, deci mai scumpa de obicei, atunci e bine sa o luam de la prajitorii cu care stim fiecare ca ne potrivim ca si gusturi si stiluri de prajire.
Expobar Brewtus IV, Mahlkonig Vario K30, rasnita manuala Kinu M47, VST 18g, Tamper Concept Art dinamometric, Tidaka Tamper Cube 
 
Reply
#30
Ca si pe un alt topic, se insista cu aceasta "libertate de exprimare" prost gresita la noi. Domnilor, aruncatul cu noroi nu se incadreaza in aceasta notiune nobila de altfel.

Primul lucru pe care-l faci atunci cand ai o problema cu un produs cumparat este sa te adresezi direct vanzatorului, personal, telefon sau mail pentru a-i aduce la cunostinta nemultumirea ta si a gasi o cale de remediere. De cele mai multe ori, acestia raspund afirmativ, fie pentru ca sunt super-vertebrati, fie de frica protectiei consumatorului, whatever. Daca nu se rezolva, exista organismul mentionat mai devreme care fix cu asta se ocupa, mai bine sau mai rau, dupa care e binevenita orice informare civilizata pe forum.

A veni pe forum direct in gura mare cu o problema care este doar 1 punct de vedere asupra situatiei, inainte de orice incercare de solutionare cu vanzatorul, mi se pare doar rea-intentie cu scopul de a defaima/distruge si evident, nu poate duce la nimic bun.

Inca o data, nu te poate opri nimeni sa spui ce vrei dar tocmai din acest motiv exista notiuni ca defaimarea, calomnia etc., intelegeti o data ca libertatea nu inseamna ca poti sa faci absolut ORICE poftesti.
Bezzera Unica, Kinu M47
 
Reply
  


Forum Jump:


Browsing: 1 Guest(s)